Tribunalul Argeș, Penitenciarul Mioveni și Universitatea Politehnică București (Centrul Universitar Pitești) - parteneriat pentru o societate mai sigură!

 

Săptămâna trecută a fost semnat un parteneriat care va conduce la o serie de beneficii pentru noi toţi. Responsabilizare, siguranţă, empatie şi eficienţă – sunt valori care se vor regăsi în societatea noastră, graţie conlucrării dintre Tribunalul Argeș, Penitenciarul Mioveni și Universitatea Politehnică București (Centrul Universitar Pitești – Facultatea de Științe Economice și Drept). Toţi actorii implicaţi în acest proiect, promit să îşi dea mâna pentru a realiza obiective importante.

 

“Tribunalul Argeș, Penitenciarul Mioveni și Universitatea Politehnică București (Centrul Universitar Pitești – Facultatea de Științe Economice și Drept) au decis să colaboreze pentru dezvoltarea și implementarea priorităților comune stabilite.

 

Astăzi, 2 aprilie 2024, a fost semnată prima colaborare instituțională tripartită.

Promovarea cercetării și educației juridice, sprijinirea reintegrării persoanelor private de libertate și construirea unei societăți sigure, sensibilizarea și educarea comunității, implicarea studenților și a practicienilor în drept, facilitarea implementării unor programe, îmbunătățirea și construirea unui sistem de justiție, reprezintă pentru noi principalele obiective instituționale.

De acum înainte, nivelul activităților în care participăm împreună va fi unul ridicat, iar implementarea programelor de reabilitare, dezvoltarea strategiilor pentru prevenirea recidivei și creșterea nivelului de instruire și formare vor beneficia de sprijinul competent al experților și practicienilor în drept.

Suntem profund onorați să facem parte din acest proiect măreț și nu putem decât să mulțumim pentru oportunitatea oferită.

Ne propunem să demonstrăm că suntem demni de încrederea acordată și să aducem contribuția noastră în cercetarea și educarea domeniului justiției.

Pagină cu pagină, scriem propria noastră poveste, iar momentul de astăzi este dedicat echipei și parteneriatului”, a transmis Penitenciarul Mioveni.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea