Argeşeanul Cătălin Cîrstoiu îşi face campanie cu suţinerea a trei personalităţi care l-au susţinut şi pe Sorin Oprescu

 

Candidatură cu cântec pentru medicul Cătălin Cîrstoiu. Fiul fostului prefect de Argeş, Ion Cîrstoiu, se luptă pentru fotoliul de primar general al Capitalei, însă presa centrală nu îi este prietenă. Mai nou, aflăm că doctorul care se vrea primar este susţinut de trei personalităţi în administraţie care s-au învârtit în jurul lui Sorin Oprescu, fost primar al Capitalei şi fost manager al Spitalului Universitar din Bucureşti. Oprescu a fost condamant la închisoare cu executare într-un dosar de mare corupţie, dar a reuşit să fugă în Grecia, iar acum e departe de a mai executa pedeapsa.

 

Potrivit G4Media.ro, din echipa de susținători ai candidatului comun PNL-PSD la primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, fac parte Cătălin Deaconescu, consilier PNL în cadrul Consiliului General al Municipiului București, Bogdan Hreapcă, un fost om de încredere al lui Sorin Oprescu, atât la Spitalul Universitar, cât și la Primăria Capitalei și Adrian Stănescu, fostul șef de cabinet al fostului primar condamnat pentru corupție, au declarat pentru G4Media.ro mai multe surse PNL și PSD.

 

Chestionat pe tema stafului de campanie din care fac parte Cătălin Deaconescu, Bogdan Hreapcă și Adrian Stănescu, candidatul Cîrstoiu a răspuns:

”Campania mea e susținută de echipele PSD și PNL. Îmi pare rău că nu am răspuns în timp util. Recunosc că mă sfătuiesc cu mulți oameni care vor să participe activ și că odată ce voi avea un sediu de campanie, voi avea și o echipă proprie. Ce pot să vă spun e că Adrian Stănescu nu are CERT nicio legătură cu asta. Deaconescu este membru PNL și delegat de PNL pentru activități de campanie. Iar Bogdan Hreapcă este director de investiții la SUUB și da, ne sfătuim în mod evident.”

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea