O amintire a trecutului a devenit realitate într-o localitate din Argeș

 

 

După 61 de ani, o localitate din Argeș are din nou un Arc de Triumf. Domnești este singura comună din țară care a avut un astfel de monument. Arcul de Triumf a fost inaugurat în anul 1936, când localitatea a fost declarată stațiune climaterică, fiind ridicat la cererea lui Petre Ionescu-Muscel, prefect al județului Muscel în acea perioadă. Arcul de triumf a fost construit la intrarea în comună, în stil românesc.

 

Ulterior, monumentul a fost dărâmat de comuniști în anul 1963. După zeci de ani, a fost construit unul identic cu cel de atunci, la propunere profesorului dr. George Baciu, fiind executat de meșterul popular Ion Rodoș, cu implicarea Primăriei și a Consiliului Local al comunei Domnești. Inaugurarea noului Arc de Triumf a avut loc pe 4 aprilie 2024, când a avut loc și o slujbă de sfințire a monumentului. Data de de 4 aprilie este una foarte importantă pentru localitate, deoarece comuna Domnești a fost atestată documentar la 4 aprilie 1523, într-un document al Voievodului Radu de la Afumați. La 501 ani de la atestarea documentară a comunei, Arcul de Triumf a fost montat și se poate trece pe sub el.

 

Noul monument este realizat la o scară mai mică decât cel original, având o lungime de 6 metri și o înălțime de 4 metri – inclusiv acoperișul. Este placat cu scene istorice reprezentative din viața satului domnișan, sculptate în basorelief de meșterul Ion Rodoș, pe modelul Columnei lui Traian.

A.V.

 

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea