Exces de zel şi bîjbîială la secţia de votare nr. 60 Piteşti

# Alegătorii sosiţi pe ultima sută de metri la vot au fost muştruluiţi de reprezentanţii secţiei de votare. Argeşenii au ieşit la vot în număr mare, dacă e să ne luăm după aglomeraţia de la urne şi după rezultateale Biroului Electoral Central, care situează judeţul nostru pe locul 19 la nivel naţional, cu 58,34% cetăţeni cu drept de vot  care şi-au exprimat opţiunea electorală. Am stat chiar mai bine decât media naţională (56,39%)!  Cum era de aşteptat, prezenţa la urne a fost mai mare în în mediul rural, 68,26%, peste media pe ţarã (65,30%), în timp ce în  mediul urban, prezenţa a fost de 48,37%, sub media pe ţarã (49,88%).
La Piteşti, cozile au început să crească după ora 11.00, iar cei mai mulţi alegători au aşteptat cuminţi  la rând ca să pună ştampila pe buletinele de vot. Cei cu mai puţină răbdare au făcut cale întoarsă şi şi-au încercat norocul  în a doua parte zilei.
La secţia de votare nr. 60 (Sc.gen. nr.8),  nu doar elanul alegătorilor a făcut ca agomeraţia să se prelungească şi după ora 19.00, ci şi băjbâiala comisiei încurcate în cele patru teancuri de buletine de vot,  mult prea dificil de împărţit alegătorilor.

Votanţii, admonestaţi de preşedintele secţiei

Grăbită, agitată şi nervoasă, Alina Vlădoiu, preşedintele secţiei de votare nr. 60, s-a trezit să spună ”stop vot” cu 15 minute înainte de ora 21.00. 
“La ora asta se vine? Toată ziua ziua de ce n-aţi venit la vot?!”, li s-a strigat, de la catedră, „întârziaţilor”.
Alegătorii, consternaţi de halucinanta deczie, i-au explicat, din uşă, duduii pline de zel, cum că e dreptul lor să voteze, atâta timp cât la  20.45 urnele ar fi trebuit să fie, oficial, deschise. 
Înduplecată de vociferările oamenilor, cu aerul că le face o favoare, preşedinta le-a îngăduit în cele din urmă oamenilor să voteze.

Alţii au rămas cu ochii la ...stele

Câteva minute mai târziu, afară, alţi câţiva cetăţeni protestau  pentru că n-au fost lăsaţi să voteze.
“N-am venit mai devreme pentru că n-am putut, nu că n-am vrut. Când m-am eliberat cu treburile am alergat s-ajung la vot. Am sosit aici la 20.57, eram cu ochii pe ceas! Am găsit uşile şcolii închise. Am bătut şi eu în geam până mi-au deschis. Au ieşit  cei care asigurau paza şi mi-au arătat ceasul. Nouă fix!!!  Păi dacă găseam uşa deschisă atunci când am ajuns,  la  nouă fix  aş fi fost înăuntru, nu pe dinafară. Eu ştiam că secţia se închide după ce a votat şi ultimul cetăţean ajuns aici!”,  s-a plâns Gheorghe Dobrea, unul dintre cei care n-au mai reuşit să voteze.
“Eu am venit şi mai devreme şi era agomeraţie mare, d-aia m-am întors mai târziu, iar ei au închis uşile înainte de 09.00.  Nu e corect. Era dreptul meu să votez, chiar şi în ultimul minut!”, spune Viorel Pantilă.
Acelaşi preşedinte plin de zel a interzis presei (acereditate de Biroul Electoral de  Circumscripţie Judeţean) să facă fotografii în secţia de votare. “Astea sunt regulile! Nu vedeţi ce scrie pe uşă?!”, ne explică, mult prea confuză, duduia preşedinte, arătîndu-ne  un afiş  în care se preciza clar că doar IN CABINA DE VOT este interzis accesul cu aparate de fotografiat sau camere video, nefiind vorba, în niciun caz despre secţia de votare.
Cristina Stancu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea