”Autori de pe patru continente - omagiu prin lectură” și ”România pitorească - Imagini din Sibiu”: două noi expoziții la Biblioteca Județeană Argeș

 

În această săptămână, două noi expoziții de interes pentru publicul larg sunt organizate la Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș.

Cu prilejul sărbătoririi Zilei Mondiale a Cărții, a Drepturilor de Autor și a Zilei Bibliotecarului – 23 aprilie, publicul iubitor de carte este invitat la Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș pentru a consulta o selecție de publicații dedicate cărților, bibliotecarilor și lecturii.

 

Expoziția tematică ”Autori de pe patru continente - omagiu prin lectură” este organizată în vitrinele din holul central al instituției și reunește scriitori de pe patru continente (Europa, America, Africa și Asia). Volumele expuse care se regăsesc în fondul colecțiilor bibliotecii, cuprind scrieri literare și reflecții referitoare la fascinantele călătorii în lumea cărților, dar și la cei care mânuiesc arta cuvântului și cei care stăpânesc arta cititului.

 

Expoziția poate fi vizitată zilnic până pe 30 aprilie și este realizată de doamna bibliotecar Sabina Dumitru.

Cea de-a doua expoziție este intitulată ”ROMÂNIA PITOREASCĂ - IMAGINI DIN SIBIU”. Vernisajul va avea loc în holul central al instituției, joi, 25 aprilie, la ora 12:00, evenimentul fiind curatoriat de poeta - membră a Uniunii Scriitorilor din România - și realizatoarea TV, Denisa Popescu-Martin.

Expoziția de artă plastică oferă vizitatorilor posibilitatea de a admira piese de grafică realizate de talentații elevi de la Liceul de Arte ”Dinu Lipatti” Pitești - Secția Grafică, sub îndrumarea și coordonarea profesorului Laurențiu Baltă, participanți la tabăra de creație din Sibiu în vara anului 2023, care și-au găsit inspirația în frumusețile naturii, lucrând în plein-air. Această expoziție reprezintă culminarea eforturilor și pasiunii elevilor, oferind vizitatorilor ocazia unică de a admira diversitatea expresiilor grafice născute din interacțiunea directă cu peisajele pitorești din împrejurimile Sibiului.

Expoziția poate fi admirată pe simeze până pe 25 mai 2024. Intrarea este liberă.

ADRIAN COMAN

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea