Contre electorale între Moşteanu și Apostoliceanu: „Iepurașul te-a bătut de ți-au zburat fulgii”

 

Pentru unii, campania electorală se joacă mai degrabă în online, decât pe stradă. Urmăritorii sunt atenţi la mesaje, iar candidaţii îşi trag la gioale. Iese o isterie de păreri şi impresii, unele rele altele foarte rele. Ca pe pagina deputatului USR, Ionuţ Moşteanu, care se vrea primar la Piteşti. Omul nu s-a săturat de bătaia pe care a mâncat-o data trecută şi mai vrea o dată.

“Din cauza unui iepuraș trimis de PNL în cursa pentru Primărie…”

Zilele trecute, Moşteanu a postat pe Facebook un mesaj de promovare. La cum sună mesajul, zici c-a dat-o la răzbunare contra PNL-ului care nu l-a susţinut la localele din 2020, ci a mers cu Sorin Apostoliceanu – candidat. A urmat un şir de replici de la liberalul Apostoliceanu, care au făcut deliciul prietenilor virtuali.

“Pe 9 iunie, Piteștiul are șansa istorică de a alege un primar de Dreapta.

În 2020, din cauza unui iepuraș trimis de PNL în cursa pentru Primărie, transferat chiar de la PSD, am pierdut trei ani prețioși pentru oraș. A câștigat PSD și a livrat stagnare, un mandat fără niciun proiect major, doar cu semafoare și stații de autobuz la preț de garsonieră”, a scris Moşteanu. Mesajul e ceva mai lung, dar cu totul irrelevant, deci ne oprim aici cu USR-istul şi continuăm cu Sorin Apostoliceanu.

“Ai talent de comediant”

“Iepurașul te-a bătut de ți-au zburat fulgii. Ai făcut campanie doar contra mea ca să iasă primar Gentea, la fel ca acum. Nașu' știe de ce... La fel și acum. Cred că usr-istilor din CL le crapă obrazul de rușine după ce s-au bătut cot la cot cu iepurașul să facă opoziție psd-ului, la ce prostii debitezi. Am uitat, aproape l-ai bătut pe Gentea de pe locul 3... Ai talent de comediant. Din respect pentru colegii de la USR din Consiliul Local mă opresc aici, te las să candidezi la Primăria Argeș...

Ai uitat că USR are viceprimar cu votul iepurașului? Sau a votat pentru el prietenul tău de la PSD??? Aaaaa, și ai viceprimar de 4 ani în funcție, deci parte din executiv, ce te vaiți că nu s-a făcut nimic, a fost efectiv colegul primarului 4 ani, dacă nu a putut să facă nimic de ce nu și-a dat demisia???? Ești un biet șoricel speriat, nu ai curaj să te iei de cine ar trebui...”, a scris Apostoliceanu.

P.S.: Faza pe care a scris-o Apostoliceanu: „Te las să candidezi la Primăria Argeș” are legătură cu o postare a lui Moşteanu în care scria că el candidează la Primăria Argeș. La scurt timp, textul a fost corectat, dar mulţi au apucat să vadă inepţia.

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea