Ce nu face Proca pentru PSD!

De dragul partidului, patronul Tiparg și-a redus profitul și “se jură” că n-a primit un leu în plus peste suma licitată pentru tipărirea buletinelor de vot. Hotărârile Biroului Electoral de Circumscripție Argeș, de dinaintea alegerilor locale,  care au avut drept consecință  suplimentarea numărul de pagini  în cazul buletinelor  de vot pentru alegerea președintelui Consiliului Local, ridică unele semne de întrebare.
În cazul tipăririi buletinelor de vot pentru alegerea președintelui CJ, plasarea a doar patru poziții (candidați) pe pagină (în loc de șase, cum s-a supus, inițal, votului  BEJ) l-a ajutat pe Constantin Nicolescu  să ”scape” cumva de tizul său, celălat Constantin Nicolescu, candidat din partea Partidului  Social Democrat al Muncitorilor la șefia Consiliului Județean, mai ales că, pentru actualul președinte al CJ, o confuzie în masă i-ar fi putut fi fatală.
Cu oblăduirea Biroului Electoral Județean Argeș (9 din 14 voturi) s-a și purces la  schimare, astfel încăt doi dintre candidați, printre care și reprezentantul PSDM, au trecut de pe prima pagină a buletinului de vot, pe următoarea pagină, iar Nicolescu a răsuflat ușurat.
Că toate paginile suplimentare adăugate buletinelor de vot înseamnă o creștere a cheltuielilor cu cel puțin 30% e doar un detaliu nesemnificativ într-o bătălie cu mize uriașe.
Am încercat să aflăm de la Prefectul Județului Argeș cât a costat în plus  toată această ....suceală. Cristan Soare s-a scuzat ușor jenat de fotoliul  prea nou de pe care trebuia să dea declarația și  ne-a explicat evaziv: “Nu sunt costuri suplimentare pentru că suma licitată rămâne tot la 39.000.000 de lei. Tiparg va tipări buletinele în acești bani, pentru că este suma cu care a câștigat licitația”.  Nimic despre suplimentarea cantității de hârtie necesare ca urmare a  reducerii numărului de poziții de pe o pagină, nimic despre manoperă!

Dacă-i ordin, cu plăcere!

Marcel Proca (PSD), patronul  SC Tiparg SA, firma care a tipărit toate cele 2.394.000 buletine de vot necesare pentru  cele 497 de secţii de votare din  Argeș, admite că a fost vorba despre o cheltuială suplimentară, în parte suportată de la rezervele de stat, în parte suportată de Tiparg.
“Normal că pentru noi ar fi fost mai convenabiă  varianta buletinelor de vot cu mai mulți candidați pe o pagină pentru că astfel erau cheltuielile cele mai mici, dar am tipărit ce ni s-a dat, după  modelul  trimis de Biroul Electoral. Hârtia a fost pusă la dispoziție de Guvern,  iar ceea ce a presupus manopera suplimentară, am suportat noi. Practic, am muncit  ceva mai mult  pe aceiași bani!”, explică, aproape convingător, Marcel Proca.

Câinii latră, ursu’ merge

Degeaba au curs contestațiile în acest caz, așa cum au curs și vizavi cererea USL de a face schimb de locuri cu PNL (USL a ocupat poziția PNL în circumscripțiile în care PNL nu a avut propriii săi candidați). Raționamentul a fost dat, în ambele cazuri,  de dorința președintelui CJ Argeș, Constantin Nicolescu, de a-și plasa numele pe o altă pagină decât tizul său care visa la aceeași funcție dar din partea unui partid mai puțin celebru (Partidului  Social Democrat al Muncitorilor) ale cărui prime trei  inițiale - PSD - ar fi derutat electoratul. Contestațiile au primit ... număr de odine, buletinele s-au tipărit după modelul bine gândit, alegerile s-au încheiat și totul a ieșit așa cum TREBUIA să iasă! Cristina Stancu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea