Dosarul mitei de 50.000 de euro de la Spitalul Județean a ajuns, în sfârșit, la Tribunalul Argeș

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Piteşti au dispus, la începutul acestei luni,  trimiterea în judecată a inculpatului PÂNZARU ADRIAN STELIAN, reprezentant al SC PANSIPROD MEDICAL SRL, în sarcina căruia s-a reţinut infracţiunea de dare de mită.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt:
În cursul lunii septembrie 2009, inculpatul Pânzaru Adrian Stelian, în calitate de reprezentant al SC PANSIPROD MEDICAL SRL, a oferit suma de 50.000 euro directorului administrativ al Spitalului judeţean de Urgenţă Argeş, pentru ca instituţia să iniţieze demararea unei proceduri de achiziţie publică de produse şi materiale sanitare prin metoda achiziţiei directe iar contractul să fie atribuit unei firme indicate de inculpat, alta decât SC PANSIPROD MEDICAL SRL. Acesta nu a propus drept câştigător al licitaţiei firma pe care o reprezenta oficial pentru că Spitalul Judeţean de Urgenţă Argeş suspendase temporar relaţiile contractuale cu SC PANSIPROD MEDICAL SRL deoarece unitatea medicală fusese chemată în judecată pentru neplata la termen a mai multor materiale sanitare livrate, debitul existent fiind de circa 80.000 RON.
La instrumentarea acestui dosar, procurorii au colaborat cu ofiţeri din cadrul M.A.I. - Direcţia generală de informaţii şi protecţie internă.
A fost constituit Dosarul cu numărul 12263/109/2012 care  a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Argeş. Primul termen de judecare a fost fixat la data de 17 septembrie a.c. La momentul producerii evenimentelor anchetate de procurorii anticorupție, director administrativ al Spitalului Județean era Tatiana Preduț, care venise pe postul respectiv hotărâtă să încerce să facă ordine în procedurile de achiziții. Se pare că Adrian Pânzaru i-ar fi explicat că este oarecum împuternicit de mai marii PSD să atace conturile și așa destul de secătuite ale instituției medicale, cu contracte grase, din care o parte să îi revină directoarei. Mai exact a fost vorba de 50.000 de euro, sumă care ar fi fost decontată anual, dacă procurorii anticorupție nu ar fi intrat… pe fir.
Lucian GHERGUȘ

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea