Simona Bucura-Oprescu: „Am fi putut avea efectele crizei mult mai mici decât în toate celelalte ţări din Uniunea Europeană”

De vorbă cu Simona Bucura-Oprescu. Aşa cum v-am promis în ediţia de săptămâna trtecută, continuăm publicarea interviului pe care i l-am luat consilierului judeţean. Dacă săptămâna trecută am vorbit, în special, despre lefurile din administraţia publică, de data aceasta ne-am oprit asupra unor subiecte cel puţin la fel de sensibile – criza economică şi dragii politicieni români...

E criză economică, iar analiştii se întrec în a descrie situaţia cât mai precis posibil. Dumneavoastră cum vedeţi situaţia?
- Nu criza reprezintă problema pentru noi, nu în primul rând criza, ci proasta gestionare a situaţiei, înainte şi în timpul crizei. Pentru Uniunea Europeană situaţia României, de ţară în care era încă nevoie de mari investiţii şi în care există deschise linii de finanţare pentru dezvoltare, am fi putut avea efectele crizei mult mai mici decât în toate celelalte ţări din U.E.
Cine e de vină, prostia guvernanţilor sau lipsa lor de interes?
- Cred că puţin din fiecare. Din păcate, în momentul acesta, avem oameni politici care nu sunt patrioţi şi care nu se mai gândesc la interesul naţional. Pe de altă parte, avem oameni politici care îşi gândesc cariera politică pe termen scurt şi care văd politica doar ca un ascensor spre anumite poziţii de putere şi nu ca pe o modalitate de a face ceva şi pentru comunitate. Din păcate acest vot uninominal a avut efecte negative asupra calităţii clasei politice. Omul politic s-a îndepărtat atât de formaţiunea politică de care aparţine, cât şi cetăţeanul care votează, văzând că este suficient să fii o persoană bine capitalizată pentru a ieşi învingător.
Totuşi, pare o contradicţie şi asta pentru că s-a tot spus că un parlamentar ales uninominal va fi mai aproape de electoratul care l-a ales. Din ce cauză e altfel realitatea?
- Şi în ceea ce priveşte votul uninominal, şi în ceea ce priveşte referendumul pentru unicameral, şi în ceea ce priveşte criza economică majoritatea oamenilor politici au cunoscut cu mult timp înainte riscurile şi efectele adverse pe care aceste situaţii le pot crea, dar din păcate nu s-a insistat şi asupra lor, astfel încât să existe o informare corectă. Probabil singura ieşire din situaţia politică ce determină situaţia economică este votul obligatoriu. Oamenii politici ar trebui să militeze pentru votul obligatoriu fiindcă în felul acesta nu s-ar mai putea umbla la decizia electoratului prin tot felul de mijloace de genul transportului sau cumpărării votului. Totuşi, în cazul în care s-ar întâmpla lucrurile acestea, participarea la vot fiind mare, influenţa voturilor cumpărate ar fi mai mică.
E cunoscut faptul că în politică ajung oamenii cu bani şi nu oamenii valoroşi. Electoratul simte asta şi nu-i vine să mai meargă la vot…
- Cred că acesta e unul dintre efectele negative pe care le-a adus votul uninominal pentru că a candida uninominal înseamnă că trebuie să ai nişte resurse pe care să le foloseşti în timpul campaniei electorale. Din acest punct de vedere, cred că ar trebui ca în fiecare partid  să fie respectată legislaţia privind finanţarea partidelor. Prin urmare, cotizaţia de membru al fiecărui partid să ar trebui să reprezinte prima dintre sursele de finanţare ale unui partid.
Da, dar oare după patru ani de strâns cotizaţii, sunt suficienţi banii  colectaţi? Ca să nu mai vorbim de povestea cu votul pe listă. Doar cei care dădeau mai mulţi bani prindeau un loc eligibil.
- Din punctul meu de vedere, în condiţiile în care partidul dispune de resurse financiare corecte, îşi poate permite şi susţinerea candidaţilor capabili. În condiţiile în care partidele sunt subfinanţate şi nu au suficiente surse pentru a reuşi să susţină costurile unei campanii electorale, se întâmplă ceea ce se poate vedea, şi anume creşte importanţa oamenilor care au putere financiară.
ANCA ITTU

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea