Partidul lui Dan Diaconescu, neutru față de referendum

Președintele organizației județene a Partidului Poporului Dan Diaconescu, Marian Fulga, și-a exprimat poziția față de referendumul pentru demiterea președintelui Traian Băsescu. Astfel, așa cum a decis, de altfel, și conducerea partidului, el îi sfătuiește pe membrii și simpatizanții PP-DD să voteze așa cum cred de cuviință. Marian Fulga spune că va merge la vot, pentru că este un drept civic câștigat, dar nu a precizat cum va vota. Pe de altă parte, vicepreședintele organizației, Vasile Mihăilescu, este într-o dilemă. Nu-i place Băsescu, dar nici actualii guvernanți. De aceea, el crede că, cel mai probabil, nu va pleca de pe plajă, el fiind în ziua referendumului la Mamaia, pentru a vota. Un alt motiv pentru care reprezentanții PP-DD nu sunt deciși cum să voteze la referendum este legat și de cele întâmplate în urma alegerilor locale în județ. Astfel, atât Marian Fulga, cât și Vasile Mihăilescu au subliniat că în multe localități dușmănia dintre USL și PDL n-a existat, cele două formațiuni dându-și mâna pentru a pune viceprimari, de multe ori în dauna PP-DD. A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea