Liviu Poşircă merge cu paşi repezi spre stânga eşicherului politic

# Autobuzele primarului Poşircă transportau de zor USL-iştii la miting. Familia primarului Poşircă administrază o societate de transport. Liviu Poşircă declara că nu va implica în niciun fel societatea comercială în această campanie electorală pentru referendum, susţinând sus şi tare că firma sa ar avea de pierdut dacă se va implica politic, şi trebuie să-şi vadă de afacere, nu de politică, în acest caz. La mai puţin de o săptămână de la această declaraţie, Liviu Poşircă, ca orice politician din timpurile noastre, politician care se respectă dealtfel, şi revine cu declaraţii care le contrazic pe cele făcute cu puţin timp în urmă, a revenit la gânduri mai bune, şi iată că a răspuns pozitiv rugăminţilor USL-iste. Acesta a pus la dispoziţie mai multe autobuze pentru a căra manifestanţii către şi dinspre Piteşti, la mitingul de săptămâna trecută organizat de USL. Autobuzele lui Poşircă au ajuns încărcate de oameni la Piteşti, au aşteptat parcate terminarea mitingului, iar după prezenţa celor care trebuiau întorşi acasă, au plecat încărcate cu oameni aduşi de USL la Piteşti pentru a spune „Jos Băsescu!”
Primarul comunei Vultureşti se pare că începe să-şi schimbe doctrina politică... mai spre stânga. Dacă ţinem cont de procentul obţinut de USL la alegerile locale, şi ne amintim de doctrinele primarilor argeşeni, atunci totul este lesne de înţeles. „Vă susţinem pe cei de la putere şi suntem alături de voi... până nu veţi mai fi puternici” este sloganul majorităţii primarilor din Argeş, slogan care se pare că l-a învăţat şi Liviu Poşircă.     L.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea