Scandal în centrul Piteștiului, lângă Prefectură!!!

# Au câştigat bătălia cu Prefectura şi Consiliul Judeţean, nu şi războiul # Proprietarii din blocul 48 – Centru nu se pot folosi de subsolul imobilului pentru că cele două instituţii dispun cum vor de el. Războiul durează de ani buni şi ar fi trebuit să se încheie după ce  instanţele de judecată au dat în mai multe rânduri câştig de cauză asociaţiei de proprietari. Potrivit deciziilor judecătoreşti, Consiliul Judeţean Argeş  şi Prefectura ar fi trebuit să elibereze spaţiile de la subsolul blocului, pe care le-au închiriat abuziv, mai întâi unor firme şi, ulterior, unor asociaţii. N-au făcut-o. Mai mult, de un an, cele două instituţii ar fi trebuit să readucă subsolul tehnic al imobilului la starea iniţială, însă n-au mişcat un deget.
Cu legea de partea sa, într-un război ce pare să nu se mai sfârşească, pe 6 iunie 2012  preşedintele Asociaţiei de proprietari Teiuleanu 149 (blocul 48, situat vizavi de Prefectură) a solicitat Consiliului Judeţean Argeş să anuleze HCJ 35/2008 prin care a împuternicit Federaţia Asociaţilor de Pensionari din Sistemul Public Piteşti să-şi desfăşoare activitatea în spaţiul care aparţine locatarilor blocului cu pricina.
Motivul invocat este unul cât se poate de raţional: Consiliul Judeţean nu poate dispune de o proprietate privată.
„Noi, cei din Asociaţia Teiuleanu 149 suntem proprietarii acestor spaţii încă din anul 1970 (faza de proiectare), cu drepturi depline după cumpărarea acestor apartamentelor cu tot cu dependiţe şi subsolul tehnic. Consiliul Judeţean nu avea dreptul să închirieze aceste spaţii pentru că nu-i aparţineau. Noi, asociaţia, nu avem nici măcar unde desfăşura adunările generale ale proprietarilor sau pe cele de comitet. Sunt nevoit să ţin în apartamentul meu toate documentele asociaţiei, pentru că subsolul blocului e ocupat abuziv.”, explică  Ştefan Alexandrescu, preşedintele Asociaţiei de proprietari Teiuleanu 149.
Nu numai Consiliul Judeţean a închiriat unor beneficiari subsolul asociaţiei de proprietari, ci şi Prefectura.
Cum a fost posibil ca ani  la rând, cele două instituţii să poată dispune  de spaţiile care de fapt aparţineau proprietarilor apartamentelor din bloc? Simplu, printr-o semnătură pusă strategic!
“Blocul nostru care, ţin să subliniez, este proprietatea privată a noastră, a celor care au contribuit cu fonduri încă din faza de iniţiere,  a făcut obiectul  mai multor acte normative. Neregulile au început în 1994, odată cu trecerea palatelor administrative în administrarea prefecturilor. Printr-un document semnat de subprefectul George Rizescu şi prefectul (pe atunci) Teodorescu, câteva sute de metri patrati din subsolul si parterul acestui imobil au fost asimilate palatului administrativ şi au trecut la Prefectură. Ulterior, spaţiile au fost închiriate fiicei subprefectului Rizescu, care şi-a făcut aici saloane de înfrumuseţare, dar şi altor firme. Prin concursul unui administrator căruia i s-a retras atestatul, conductele din subsolul blocului au fost modificate fără acordul proprietarilor, pentru a li de crea acestor firme condiţii de funcţionare optime. Din 2003, de când am descoperit aceste ilegalităţi ne tot judecăm cu Prefectura. Am obţinut în instanţă ordin de evacuare  pentru  firmele care funcţionau aici. Mai târziu, în timpul mandatului prefectului Gheorghe Davidescu, ne-am trezit că Instituţia Prefectului închiriază, la noi în bloc, un spaţiu pentru Asociaţia Revoluţionară Club 22, asociaţie de care nu mai reuşim să scăpăm deşi instanţa a pus în vedere  Instituţiei Prefectului, la fel cum a pus în vedere Consiliului Judeţean, să elibereze spaţiile ce ne aparţin.”, explică preşedintele Asociaţiei de Proprietari Teiuleanu 149, Ştefan Alexandrescu.

Mai multe instanţe au dat câştig de cauză asociaţiei de proprietari

În baza Deciziei Tribunalului Argeş 228/14 dec.2009, a  Deciziei civile a Curţii de Apel Piteşti 401/R din 15 decembrie 2009, a Deciziei civile a Curţii de Apel Piteşti 430/R din 12 martie 2010, precum şi prin încheierea de şedinţă din 7 noiembrie 2011 a Tribunalului Argeş s-a dispus evacuarea celor care ocupau ilegal subsolul blocului. 
Este vorba despre  SC LA TIMP SRL, SC Promotor  Profesional Piteşti, Consiliul Judeţean Argeş,  Prefectura Judeţului Argeş şi  AP Teiuleanu (o asociaţie de proprietari nerecunoscută de AP Teiuleanu 149  şi al cărei administrator îşi desfăşoară activitatea fără atestat).
Totodată, instanţa a dispus şi obligarea pârâtelor să  readucă  subsolul bloclui la starea iniţială. Cu alte cuvinte, să refacă, după proiectul original, traseul conductelor pe care l-au modificat după bunul plac.
Numai că nimeni nu s-a apucat de treabă. Ba mai mult, atât Federaţia Asociaţilor de Pensionari din Sistemul Public Piteşti (FAPSPP) care a primit spaţiul de la Consiliul Judeţean, cât şi Asociaţia Revoluţionară Club 22 care a primit spaţiul de la Instituţia Prefectului nu vor nici în ruptul capului să elibereze suprafeţele în care-şi desfăşoară activitatea.
“Au venit cu executorul judecătoresc, dar nu e treaba noastră. Noi am primit spaţiul de la Consiliul Judeţean Argeş şi numai CJ ne poate da afară. Proprietarii se judecă cu instituţiile statului, nu cu noi! Noi avem o înţelegere cu celălalt admistrator, Niculina Gebăilă, lui îi achităm utilităţile, nu ne interesează războiul dintre cele două asociaţii de proprietari care funcţionează în acest bloc,”explică Tudorache Stănescu, preşedintele FAPSPP.

Acelaşi bloc, două asociaţii de proprietari

Blocul 48 are trei scări şi numără 48 de apartamente. 34 dintre ele sunt înscrise în Asociaţia de Proprietari Teiuleanu 149 al cărei preşedinte este Ştefan Alexandrescu,  iar celelate 14 sunt administrate de Niculina Gebăilă, prin Asociaţia de Proprietari Teiuleanu, cea care şi-a dat concursul la modifcarea traseului conductelor de la subsolul  blocului pentru a crea condiţii de funcţionare firmelor şi asociaţiilor care şi-au desfăşurat activitatea, de-a lungul anilor, în spaţiile ilegal închiriate.
Împotriva Niculinei Gebăilă a fost depusă plângere penală, administratora fiind acuzată de mai multe ilegalităţi - schimbarea destinaţiei subsolului tehnic al blocului, încheierea unor contracte cu diferite societăţi comerciale pentru închirierea spaţiilor din, fără acordul proprietarilor, distrugerea instalaţiilor de încălzire centralizată şi apă caldă, dar şi de faptul că a vândut locaţia căminului de apă potabilă.

Urmărită penal

Mai mult, administratora blocului a fost acuzată de o parte dintre proprietari că ar fi comis falsuri în înscrisurile contabile, păgubind asociaţia cu suma de 417.693.500  lei.
Femeia susţine, însă, că nu se face vinovată de niciuna dintre faptele pentru care este acuzată şi că a procedat la închirierea suprafeţelor în condiţii legale, iar chiriile au fost evidenţiate în contabilitate  şi folosite în interesul asociaţiei.
Tribunalul Argeş a dispus, în urmă cu doi ani, începerea urmăririi penale  împotriva administratorei, însă aceasta continuă să-şi vadă de treabă

Încasează bani deşi nu mai are atestat de administrator

Între timp, Niculinei Gebăilă i-a fost retras atestatul de administrator, însă femeia continuă să-şi desfăşoare activitatea fără să ţină cont de  decizia Primăriei Piteşti. Locatarii blocului sunt bulversaţi, mulţi dintre ei fiind forţaţi să achite întreţinerea către ambele asociaţii, după ce au fost ameninţaţi că vor rămâne fără apă rece.
Preşedintele AP Teiuleanu 149  o acuză pe Niculina Gebăilă  că-şi însuşeşte  contravaloarea  utilităţilor achitate de chiriaşii care nu figurează la întreţinere şi aşteptă ca justiţia să-şi spună cuvântul.
“Am solicitat, de exemplu, la Apă Canal, să ni se pună la dispoziţie lista clienţilor din blocul nostru. Vrem să ştim dacă Asociaţia Revoluţionară Club 22 şi Federaţia Asociaţilor de Pensionari au contracte individuale, pentru că vrem şi noi să ştim unde figurează dele două asociaţii, întrucât la avizier nu apar ca plătitoare. Nici contracte nu au, nici pe liste nu figurează. Plătesc utilităţile către administratoră, deşi, în fapt, noi suntem cei care suportăm şi consumurile lor”, susţine Ştefan Alexandrescu (foto).
Cristina Stancu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea