Investiţiile în Ştefăneşti programate anul acesta, pe apă şi canalizare, riscă să se amâne pentru anul viitor

# ”Etapa de adjudecare a licitaţiilor în România a început să se mărească şi să depăşească 7-8 luni”, Dorin Bărbuceanu, primar Ștefănești. Dacă săptămâna trecută spuneam că investiţiile în Ştefăneşti merg în linie dreaptă, iată că singura problemă pe care a întâmpinat-o administraţia locală, implicit primarul Dorin Bărbuceanu, o reprezintă întârzierea execuţiei lucrărilor pe apă şi canalizare, lucrări ce fac parte dintr-un proiect mai amplu cu finanţare europeană, în parteneriat cu S.C. Apă Canal 2000 S.A., în valoare de aproximativ 14 milioane euro. Însă segmentul de lucrări ce trebuia executat anul acesta, în valoare de 2 milioane euro, întârzie datorită perioadei foarte lungi de adjudecare a licitaţiei, asta chiar dacă au fost scoase la licitaţie încă din luna aprilie.
,,Lucrările ce trebuiau să se deruleze, pe apă şi canalizare, anul acesta, lucrări ce însumează 2 milioane euro, încă nu au fost începute pentru că etapa de adjudecare a licitaţiilor, în România, a început să se mărească şi să depăşească 7-8 luni. Lucrările au fost scoase la licitaţie în luna aprilie şi cred că zilele acestea s-a stabilit şi câştigătorul. Depinde acum, dacă vor fi contestaţii se va prelungi perioada de începere a lucrărilor pe al –II – lea segment de lucrări pe apă şi canalizare. Este o problemă destul de dificilă, o problemă care mă afectează în primul rând pe mine, cel care trebuie să răspundă în faţa cetăţenilor pentru promisiunile făcute. Cu toate că bunăvoinţă am, ceea ce e mai important e că avem şi sursa de cofinanţare aprobată de Consiliul Local Ştefăneşti şi, cu toate astea, nu pot să derulez lucrările pentru că suntem într-un program complex, într-un program mai mare care nu depinde numai de mine ci şi de alţi parteneri şi de modul de derulare”, ne-a spus Dorin Bărbuceanu, primarul oraşului Ştefăneşti    L.G.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea