Daunele morale

Luni, 10 Septembrie 2012 12:14

# Cititorii întreabă, avocatul răspunde. Dauna morala fost denumită pe rând în doctrina dreptului "orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalității umane” (Rene Savatier, "La theorie des obligations. Vision juridique et economique" Dalloz, Paris, 1969, p 344) sau “prejudiciul care rezultă dintr-o atingere adusă intereselor personale și care se manifestă prin suferința fizică sau morală pe care le resimte victima”(Pierre Tercier "Contribution a l'etude du tort moral et de sa reparation en droit suisse", Editions Universitaires, Fribourg, Suisse, 1971, p 14)

Prejudiciile morale sunt cele care rezultă din vătămarea unui interes personal nepatrimonial. Ele nu sunt susceptibile de evaluare banească. Astfel sunt: moartea, atingerile aduse integrității fizice, sănătății sau altor atribute ale personalității, cum ar fi, spre pildă, onoarea și reputația. Asemenea prejudicii nu exclud, în mod necesar, cauzarea lor prin contact corporal. De pildă, durerea suferită de pe urma unei răniri sau loviri este un prejudiciu moral.
Clasificare
Daunele morale sunt, deci, consecințe de natură nepatrimonială cauzate persoanei prin fapte ilicite culpabile, constând în atingerile aduse personalității sale fizice, psihice și sociale, prin lezarea unui drept sau interes nepatrimonial a căror reparare urmează regulile răspunderii civile delictuale dacă fapta ilicită s-a produs în afara unui cadru contractual.
Daunele morale au fost clasificate astfel: daune morale constând în
1.    dureri fizice sau psihice numite pretium doloris; suferințele psihice determinate de cauzarea morții unei persoane iubite sau a unei rude apropiate, ori de rănirea, mutilarea, desfigurarea sau îmbolnăvirea gravă a acesteia sunt denumite și prejudicii prin ricoșeu, iar despăgubirea datorată pentru repararea acestora se numește pretium affectionis;
2.     prejudiciul estetic cuprinde toate vătămările și leziunile ce aduc atingeri armoniei fizice sau înfățișării persoanei, despăgubirile datorate pentru a-l repara denumindu-se “pretium pulchritudinis”; Prejudicul de agrement reprezintă restrângerea posibilitățor victimei de a se bucura de viață,  a avea parte din plin de satisfacții  materiale și spirituale pe care aceasta i le poate oferi (acest prejudiciu a fost calificat drept prejudiciu hedonist"-“hedone"=”plăceri” în greacă) Repararea prejudiciului de agrement a constituit obiectul de discuție în literatura noastră juridică chiar și în perioada în care repararea pagubei morale nu era admisă.
Astfel s-a arătat că "alături de muncă trebuie neapărat avute în vedere și alte aspecte ce dau vieții culoare și valoare cum sunt: cultura, sportul, ocupațiile dezinteresate referitoare la familie și societate, deoarece incapacitatea de muncă nu poate reprezenta toată paguba și, deci, trebuie avut în vedere și așa-zisul prejudiciu de agrement.
3.     Prejudiciile care aduc atingere onoarei, demnității, prestigiului sau cinstei unei persoane constă în proferarea de expresii insultătoare, calomnii, defăimări ori denigrări la adresa unei persoane și se pot înfăptui prin viu grai, prin adresarea directă în public, în scris, prin publicitate în presă ori prin mass-media în general.

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au apreciat (în cuprinsul Deciziei nr. 2356 din 20 aprilie 2011 pronunţată în recurs de Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect obligarea unei autorităţi publice la plata de daune morale) că, daunele morale sunt apreciate ca reprezentând atingerea adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei, demnităţii şi onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci trebuie dovedite daunele morale suferite. Sub acest aspect, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta autorităţii.
Prejudicii cauzate unei persoane, constând în suferințe de ordin psihic. Normele eticii și echității interzic în principiu acordarea de despăgubiri materiale pentru daune morale, deoarece durerea sufletească este incompatibilă cu un echivalent bănesc. Este însă justificată acordarea unor compensații materiale acelor persoane ale căror posibilități de viață familială și socială au fost alterate ca urmare a faptelor ilicite săvârșite de alte persoane. Aceste compensații sunt destinate să creeze condiții de viață care să aline într-o oarecare măsură suferințele psihice ale victimei, cum ar fi asigurarea unei locuințe adecvate și mobilate corespunzător, pentru o persoană condamnată la izolare ca urmare a infirmității pricinuite prin fapta ilicită.
În ceea ce priveşte cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret care să repare pe deplin daunele morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui eventual prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc.
În schimb, se poate acorda victimei o indemnizaţie cu caracter compensatoriu, ce ar tinde la oferirea unui echivalent care, prin excelenţă, poate fi chiar şi o sumă de bani, de natură a permite acesteia să-şi aline, prin anumite avantaje, rezultatul faptei ilicite exercitate împotriva sa. De aceea, ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu, drept pentru care instanţa sesizată cu o astfel de cerere, de reparare a unui prejudiciu nepatrimonial, trebuie să încerce să stabilească o sumă necesară, nu pentru a pune victima într-o situaţie similară cu acea avută anterior, ci de a-i procura acele satisfacţii de ordin moral, susceptibile de a înlocui valoarea de care a fost privată.
La cuantificarea sumei, instanţa ia în considerare importanţa prejudiciului din punctul de vedere al victimei.  În mod repetat, jurisprudenţa Înaltei Curţi statuând că cea mai în măsură a cuantifica un astfel de prejudiciu este chiar persoana în cauză, victima unui asemenea prejudiciu.    
În cazul accidentelor produse pe drumurile publice în care sunt implicate autovehicule, partea îndreptățită să achite despăgubirile este  asigurătorul R.C.A. al vinovatului, iar în anumite situaţii Biroul Asigurătorilor din România (B.A.A.R.) ori corespondenţii acestuia, sau Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii (F.P.V.S.). Daunele morale cad în sarcina făptuitorului.
În temeiul Legii nr.146/1997, despăgubirile civile pentru daunele materiale și morale sunt scutite de la plata taxei de timbru.

Avocat Gherzan Cătălin
Drept penal. Drept civil. Înregistrare mărci. Recuperare debite. Recuperare taxa poluare.
Înmatriculare fără plata taxei de poluare... Litigii comerciale internaționale. Malpraxis.