Țara copiilor noștri

Luni, 24 Septembrie 2012 13:52

Adrian Vasiliu.
De la o vreme, noi, românii, uităm să ne mai raportăm la viitor și trăim într-un prezent amestecat cu nostalgii din ce în ce mai păguboase. Disperați, și pe bună dreptate, de incapacitatea guvernanților mai mari sau mai mici care vin sau care se încăpățânează să nu mai plece, credem, cei mai mulți dintre noi, că răspunsul pentru întrebările pe care ni le punem la tot pasul se găsește în trecutul comunist al patriei, fără să ne amintim de o chestiune foarte simplă, care spune că timpul nu dă înapoi, orice am face. Prezentul este din ce în ce mai greu de suportat, iar viitorul nu pare deloc să aducă laptele și mierea pe care le-au promis foștii guvernanți, ajunși între timp la putere, și actualii opozanți, dornici să revină la putere. Nu trece zi să nu mai asistăm la bâlbâieli care duc, în cele din urmă, la creșteri de prețuri, la concedieri de oameni și, bineînțeles, la scăderea veniturilor noastre, ale tuturor. Cu toate acestea, în prag de criză reluată sau niciodată plecată de pe meleagurile noastre, mai degrabă, ar trebui să ne uităm în special către viitor. Trecutul nu ne poate aduce decât amintiri, prezentul înseamnă mai mult frustrări și minciuni, însă viitorul ne aparține, atât nouă, cât mai ales copiilor noștri. Este singura cale pe care o văd pentru a ieși dintr-o situație teribil de gravă în care ne resemnăm să trăim. Traiul pentru un viitor mai bun, pregătirea pentru o zi de mâine mai bună pentru noi și pentru ai noștri, acestea  ar trebui să ne fie prioritățile. Investiția în ceva trainic, diversificarea pregătirii profesionale, limitarea cheltuielilor neesențiale și planificarea evoluției fiecăruia dintre noi sunt opțiuni aflate la îndemâna fiecăruia. Acestea, împreună cu o depărtare de pasiunile politice, neproductive și generatoare de conflicte artificiale, ne-ar putea ajuta pe noi, simplii cetățeni, să reușim să construim o țară nu neapărat pentru noi, ci pentru urmașii noștri. Țara copiilor noștri nu trebuie să se mai zbată în mediocritatea conducătorilor săi și în fatalismul propriilor săi cetățeni, care par că se tem să-și ia destinul în mâini și să-și facă o viață mai bună fără să aștepte pomana de la stat, indiferent sub ce formă ar veni ea. Poate par vorbe mari și fără noimă pentru mulți dintre noi, dar ele pot căpăta un sens dureros dacă ne raportăm la doar una dintre multele vești proaste pe care le-am primit în ultimele zile. Aceea care ne spune că sistemul nostru de pensii este pe cale să pice foarte curând, iar decrețeii, cei născuți în primii ani ai regimului Ceaușescu, nu vor mai avea cine știe ce bani de primit după ce ies din câmpul muncii. Este o veste neplăcută pentru toți, dar poate fi și un imbold pentru cei care nu vor să stea cu mâinile în sân așteptând implicarea unii stat pe zi ce trece mai depășit. Soluții există: pensii private, un al doilea job, plecarea la muncă în străinătate, în condițiile în care tot mai multe țări își deschid porțile pentru muncitorii români, într-un cuvânt inițiativă personală și pragmatism. Aceasta este fundația pe care ar trebui clădită țara copiilor noștri. Nu pe mila statului, ci pe capacitatea fiecăruia de a crește singur. E greu fără umbrela statului, dar poate e singura salvare...