Greșeli uriașe în licitația de la Lerești

# Primăria Lerești riscă să piardă peste 80 miliarde lei vechi, bani europeni nerambursabili. Primăria Lerești se află, la ora actuală, în fața unui potențial eșec de mari proporții. Pentru că riscă să piardă, din neatenție sau rea-voință, sau cine știe din ce alte cauze, o sumă uriașă de bani. Bani pe care Uniunea Europeană i-a alocat printr-un proiect integrat pe măsura 322, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Valoarea estimată a proiectului, fără TVA, este de 9.892.569 lei. Obiectul contractului îl constituie execuţia de lucrări de construcţii de drumuri şi clădiri, alimentare cu apă şi canalizare, furnizare de bunuri, aparatură de uz casnic, produse de curăţat, echipament pentru terenuri de joacă şi echipament electronic. Conform fişei de date, vor fi executate lucrări şi furnizare de bunuri, în conformitate cu documentaţia tehnică, după cum urmează:
• Lotul I este format din trei obiective. Primul dintre ele: modernizarea unor drumuri de interes local în satele Lereşti şi Voineşti, investiţie estimată la 6.661.471 lei. Cel de-al doilea obiectiv îl reprezintă extinderea reţelei de alimentare cu apă în satul Lereşti, pentru care s-au alocat 157.355 lei. Ultimul obiectiv din acest lot îl constituie extinderea reţelei de canalizare menajeră în satele Lereşti şi Voineşti, pentru care s-au alocat 1.485.057 lei.
• Lotul II este format din două obiective, care constau în reabilitarea Căminului Cultural din satul Voineşti, investiţie în valoare de 778.297 de lei, şi crearea unui Centru de asistenţă după programul şcolar tip „after school”, lucrare evaluată la 719.644 lei.
• Lotul III este constituit din dotările aferente Căminului Cultural, ce va fi reabilitat, şi ale centrului de asistenţă, evaluate la 90.745 lei. Data limită pentru depunerea ofertelor a fost 2 iulie şi va fi aleasă firma care va veni cu cea mai bună ofertă din punct de vedere economic.

Câștigă cine trebuie, nu contează suma. Sau poate că tocmai suma contează?!...

La loturile 1 și 2, unde sunt, de fapt, alocați aproape toți banii proiectului,  câștigătoare a fost declarată  oferta care, inițial, era pe ultimul loc (cel mai mare preț oferit) – asocierea S.C. Viacor Engineering și Ramb Infrastructură. Aceștia au oferit cu cca. 30% mai mult față de primii situați la oferta financiară. Aceștia au ajuns pe primul loc datorită unui artificiu ”găsit” de comisia de evaluare. Iată cum.

Criteriul de atribuire a licitației îl reprezintă oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic.

Factorii de evaluare:
1. preț ofertă: 50%
2. termenul de finalizare a execuției lucrărilor: 50%

Termen maxim de finalizare a lucrărilor a fost prevăzut la 12 luni, iar la termenele sub 5 luni, conform Caietului de Sarcini, nu se acordă punctaj suplimentar.
Iată însă că la Lerești albul nu e alb și negrul nu e negru. Pentru că în combinație intră și culoarea... gri! Comisia a acordat punctaj maxim asocierii mai sus menționate și a depunctat celelalte oferte, cu toate că și acestea prevăzuseră aceleași termene de execuție și finalizare a lucrărilor.
La lotul 2 aceeași... ”chestie”. De ce oare? Pentru că, probabil, comisia s-a gândit că numeni nu se supără. Nici măcar mama, dacă mai țineți minte reclama de la televizor...

Unele firme (aproape toate) au îndrăznit să conteste. Și să câștige...

S-au admis contestațiile firmelor Zeus, Cornea Ind. Construct și Alpha Design-Build Group, CNSC constatând abaterile grave de la prevederile legale pe care le-a săvârșit comisia de evaluare și dispunând reevaluarea ofertelor. Se pare că comisia de licitație a introdus în etapa de evaluare oferte neconforme și inacceptabile, care nu îndeplinesc cerințele minime de calificare și se pare că persistă în această greșeală. Fapta este cu atât mai gravă cu cât termenul de implementare al proiectului pe bani europeni, termen prevăzut în contractul de finanțare, este pe cale să expire. Există astfel șanse să fie pierduți peste 80 de miliarde de lei vechi, sumă nerambursabilă... Cine va răspunde pentru o asemenea pierdere?...
CNSC, mai mult, a constatat că oferta asocierii declarate câștigătoare pentru Lotul I nu respectă nici măcar prevederile minime ale Caietului de Sarcini. În aceste condiții, ne întrebăm care a fost interesul care a condus la declararea câștigătoare a acestei oferte?
Alex SILVESTRU

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea