Constantin Polexe, rezerva liberalilor dacă Mircea Diaconu nu mai poate candida

Împărțeala colegiilor în PNL și PSD în Argeș este pe terminate. Potrivit deputatului Andrei Gerea, mai sunt încă discuții în ceea ce privește colegiile pe care urmează să candideze cei opt reprezentanți ai PSD și cei 5 de la Alianța de Centru Dreapta, adică Daniel Constantin de la PC și patru reprezentanți ai PNL.
Din punctul său de vedere, este o împărțeală justă, care reflectă proporțiile celor două forțe politice în Argeș. Astfel, nici propunerea inițială a PSD, care ar fi dorit 9 la 4, nici respectarea întocmai a protocolului USL, adică paritate între cele două partide importante, nu ar fi fost corecte pentru ambele părți. Acest lucru fiind deja agreat, mai rămâne împărțeala pe colegii, existând șansa ca unii candidați să primească alte colegii. Gerea și-ar dori să rămână pe colegiul Pitești Nord, chiar dacă este cel mai mic, pentru că acolo a fost ales în urmă cu patru ani. Problema principală este, însă, cea a lui Mircea Diaconu. Actualul senator a anunțat că va candida, însă partidul ia în calcul și o posibilă respingere a candidaturii sale, din cauza problemelor de incompatibilitate ale acestuia. De aceea, spune Andrei Gerea, Diaconu își va depune candidatura în prima zi a perioadei destinate acestei activități, urmând ca, în eventualitatea unei contestații, să se poată apăra în instanță. Dacă nu va avea succes, liberalii îl au deja pregătit pe consilierul județean Constantin Polexe, muscelean și el, care ar putea candida pentru colegiul senatorial din nordul județului în locul lui Diaconu.     A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea