O spune șeful PC Argeș: Daniel Constantin, disputat de primarii și cetățenii din Argeș

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, va candida până la urmă în județul său natal, Argeș. Președintele local al PC, Cornel Lazăr, este sigur că șeful său de partid va primi un colegiu pe care să candideze.
Nu știe însă pe care, pentru că în cursul negocierilor din cadrul USL au apărut mai multe variante. Se vorbește astfel fie de colegiul Costești, fie de cel de la Topoloveni, fie de Pitești Centru, zonă unde locuiesc părinții actualului ministru. Opțiunea, spune Lazăr, îi aparține chiar lui Daniel Constantin, care ar fi primit, potrivit președintelui PC Argeș, solicitări de la mai mulți primari, printre care Gheorghiță Boțârcă de la Topoloveni, dar și de la simpli cetățeni, să candideze. Liderul conservator este așteptat să se hotărască până pe 16 octombrie, cu o zi înaintea marii lansări a candidaților USL de pe Arena Națională din București. Acolo, conservatorii argeșeni merg cu cel puțin 200 de oameni, după cum anunță Cornel Lazăr.

Lazăr dorește mai puține mandate pentru aleși

Cornel Lazăr a comentat și neînțelegerile care au loc în cadrul PSD Argeș în ceea ce privește desemnarea candidaților. El a confirmat că s-a invocat promisiunea unora dintre aleși că vor renunța, fiind deja la al treilea sau la al patrulea mandat, în favoarea colegilor mai tineri. Liderul conservatorilor argeșeni este de acord cu această idee, pe care, spune el, a susținut-o și în trecut. Astfel, el și-ar dori ca și la primari, și la parlamentari, să existe un număr limitat de mandate pe care le poate obține cineva. Ideea nu e susținută însă nici de colegii săi, secretarul Ștefan Sabotici spunând că nu contează numărul de mandate dacă alesul local își face treaba. A.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea