Laurenţiu Micu, primarul comunei Săpata, a început procesul de modernizare a localității

La nici o jumătate de an de când a fost instalat în funcţie, noul primar al comunei Săpata, Laurenţiu Micu, a luat lucrurile în serios şi a început procesul, promis din campanie, de modernizare şi înfrumuseţare a localității. Fără să mai stea să se obişnuiască cu fotoliul de primar sau să adulmece administraţia locală, cum fac majoritatea primarilor din primul tur, Laurenţiu Micu a început în forţă lucrările de modernizare şi înfrumuseţare a comunei pe care o administrează. Primul lucru pe care l-a făcut a fost modernizarea primăriei, care arăta mai rău ca o cârciumă, fiind introdus şi un sistem de supraveghere video şi alarmă pentru prevenirea oricărei încercări de distrugere. Totodată s-a amenajat şi o parcare în faţa primăriei, astfel această clădire recăpătându-și, și prin noul aspect, statutul de instituţie publică. 
Tot la capitolul modernizare putem bifa şi amenajarea lacului comunal din satul Bănăreşti, ce s-a făcut la iniţiativa oamenilor, dar cu sprijinul primarului Laurenţiu Micu. Acest lac era folosit de către cetăţenii din zonă atât pentru agrement cât şi pentru adăpatul animalelor, nemaifiind amenajat de circa 20 de ani.
O altă investiţie ce priveşte modernizarea comunei este introducerea, pe o distanţă de 2 km, a unei conducte de apă ce va alimenta două sate, dar după ce va fi finalizată gospodăria de apă locală.
Nici învăţământul nu a fost uitat de noul edil, acesta reuşind să reabiliteze Şcoala Generală Găinuşa.

Ordonanţa 47 – o piatră de moară pentru prim-gospodarul din Săpata

Cu puţin timp în urmă s-a dat o ordonanţă de urgenţă ce le impune administraţilor locale să nu se mai angajeze la nici o investiţie până ce nu plătesc toate datoriile din urmă.
Această ordonanţă este, cu siguranţă, este bine venită pentru firmele care aveau sume de încasat de la comunitățile locale, pentru că împiedică blocajele financiare, dar pentru primarul din Săpata, Laurenţiu Micu, această ordonanţă este ca o piatră de moară, greu de învins, pentru că a preluat mandatul cu o moştenire de peste 6 miliarde lei vechi datorii. Ceea ce înseamnă că nu se mai poate face nici o investiţie până nu se achită această sumă, deloc mică, în condiţiile în care bugetul anual pentru investiţii al comunei Săpata  este de aproximativ 1 miliard lei vechi.    L.G.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea