Gabriel Bratu a cerut să fie salvat de partid

# Gabriel Bratu, prim-vicepreşedinte PDL, a înduplecat conducerea partidului ..... cu şiroaie de lacrimi pe obraz. Ca un bărbat adevărat, şi un şefuleţ de partid, Gabriel Bratu s-a aruncat în lupta electorală. Cel care anunţa cu surle şi trâmbiţe că va candida pe colegiul Piteşti Centru pentru un post de deputat, a întors macazul săptămâna trecută. Colegiul Costeşti, cel care pare a fi cel mai sigur pentru PDL, a fost lăsat liber în urma respingerii candidaturii lui Sorin Pandele. Cum şi în politică este ca şi în viaţa de zi cu zi, dacă nu şi mai rău, vulturii au şi căşunat pe acest colegiu. Gogu Davidescu şi Gabriel Bratu au fost cei care au cerut partidului să fie lăsaţi să candideze pe acest colegiu. Cum Gogu abia şi-a făcut reintrarea în PDL, Bratu a fost cel care a câştigat bătălia pentru acest colegiu.

Daniel Constantin l-a speriat pe Gabriel Bratu

Daniel Constantin a fost anunţat de USL ca şi candidat pe acelaşi colegiu pe care era nominalizat Gabriel Bratu din partea ARD. Se pare că cel din urmă s-a speriat tare de candidatura ministrului Agriculturii, şi a dat un pas înapoi, înainte de începerea bătăliei. Cum colegiul Costeşti era mult mai sigur, Gabriel Bratu a început să tragă sforile pentru a candida acolo unde este susţinut de opt primari PDL. Acesta a rugat colegii să fie salvat. Cu lacrimi în ochi, Bratu le-a explicat colegilor şi şefilor de la PDL, că merită să fie salvat de partid, deoarece face parte din această formaţiune politică de peste 15 ani, şi.... merită. Se pare că organizaţia a fost înduplecată de lacrimile de pe obraz ale lui Gabriel Bratu, şi acesta a obţinut binecuvântarea de a candida pe Colegiul Costeşti.

Colegiul Piteşti Centru nu are candidat din partea ARD?

Ca şi până acum, Gabriel Bratu a demonstrat că pielea sa e mult mai importantă decât partidul. În urma sondajului pe care l-a făcut pe Piteşti Centru, sondaj care se pare că l-a scos cu un procent de 30% din ceea ce aduna în cosul electoral Daniel Constantin, acesta a decis că trebuie să-şi salveze pielea, fugind pe un alt colegiu, mai bun, mai frumos, şi mai arătos. Mulţi colegi de partid cu Bratu au vociferat pe la colţuri şi au atacat dur această atitudine de narcisist a fostului Inspector General al ISJ Argeş. Cum timpul este foarte scurt, rămâne de văzut cum se va reorganiza ARD pentru a găsi un candidat pe măsura lui Daniel Constantin.
Liliana COSTACHE

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea