Primăria Lerești refuză să pună în aplicare o decizie a CNSC

Așa cum am scris și în unul din numerele trecute ale publicației noastre, primăria Lerești riscă să piardă peste 80 miliarde lei vechi, bani europeni nerambursabili. Bani pe care Uniunea Europeană i-a alocat printr-un proiect integrat pe măsura 322, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală. Valoarea estimată a proiectului, fără TVA, este de 9.892.569 lei. Obiectul contractului îl constituie execuţia de lucrări de construcţii de drumuri şi clădiri, alimentare cu apă şi canalizare, furnizare de bunuri, aparatură de uz casnic, produse de curăţat, echipament pentru terenuri de joacă şi echipament electronic.
Deși avea obligația legală să ducă la îndeplinire măsurile expuse prin decizia CNSC în termen de 10 zile, iată că au trecut câteva săptămâni de la expirarea acestui termen și nu s-a întâmplat nimic. Între timp, ofertantul pe care Primăria îl declarase câștigător și care a fost exclus din procedurile de licitație prin decizia CNSC, a făcut plângere la Curtea de Apel Pitești.
Cătălin Nicolau (foto), manager Alpha Design Build Group: ”Plângerea formulată împotriva deciziei CNSC nu suspendă executarea acesteia de către autoritatea contractantă. Considerăm că Primăria Lerești a blocat abuziv procedura de achiziție prin refuzul de a duce la îndeplinire măsurile dispuse de Consiliul Național. În situația în care se vor pierde fondurile, singurii vinovați sunt cei de la primărie și, dacă se va ajunge la această situație, vor trebui să răspundă pentru aceasta.”

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea