Firme neserioase abonate la bugetul local

# Cam multă indulgenţă pentru firmele indisciplinate care fac lucrări pe domeniul public. Amendamentele ridicate în mod repetat în Consiliul Local Piteşti cu privire la întocmirea unei situaţii a firmelor care, fie au executat pe domeniul public al Piteştiului lucrări proaste, fie nu au respectat termenul prevăzut  în contractele încheiate cu municipalitatea, au fost  tratate cu “flit” de consilieii USL. Antreprenorii neserioşi îşi văd nestingheriţi de treabă (măcar de-ar face-o bine) şi continuă să primească lucrări bănoase, deşi obiectivele promise au întârzieri de luni şi chiar ani.
În programul de investiţii al municipiului Piteşti pentru anul 2012   sunt cuprinse 72 lucrări  (de continuare a proiectelor începute dar si lucrări noi). Puţine dintre ele respectă graficul asumat  în momentul contractării şi dau bătăi de cap piteştenilor care au de îndurat  disconfortul generat de nesfârşitele şantiere. Ba, dacă lucrările sunt  şi proaste, mai au de suportant şi haosul  ce derivă din toată această nepricepere. Săptămâna trecută, consilierul local Mariaen Neacşu dădea exemplul lucrărilor de înlocuire a branşamentelor de gaze de pe strada Râurilor, lucrări executate  dezastruos de SC ROCIP SRL Piteşti în cursul lunii octombrie, când angajaţii  firmei au  reuşit performanţa ca, în decurs de două  săptămâni, să rupă de şase ori branşamentele de apă potabilă din zonă si să vitregească de utilităţi Școala nr 5.  Potrivit consilierului local, constructorul nici măcar nu dispunea de un plan de situaţie privind reţelele subterane din zonă şi nici nu avea o aprobare scrisă din partea Primăriei Piteşti.
Un mic detaliu ignorat de autorităţile locale ca, de altfel, multe altele aprope flagrante.

Întârzieri tolerate

Nerespectarea termenelor de execuţie a lucrărilor a devenit şi ea parcă o regulă când este vorba despre investiţiile prevăzute în  bugetul local al municipiului Piteşti. Şi de ce lucrurile ar sta altfel, dacă oricum nimeni nu e tras la răspundere pentru aceste întârzieri?!
În cazul amenajării bazei de agrement Trivale, spre exemplu, contractul a fost atribuit firmei S.C. Nordco S.A. Pitesti. Termenul  iniţial de realizare  a lucrării era  iunie 2012. A urmat un al doilea termen: septembrie 2012, pentru ca-n cele din urmă să fie avansat un al treilea termen, care se duce până în primăvara lui 2013. Ne întrebăm şi noi dacă executatul a fost penalizat în vreun fel pentru această întârziere de mai bine de o jumătate de an.
Dar să trecem la un alt exemplu: reabilitarea și modernizarea blocului G1 - tronson A din cartierul Războieni. Contractul a fost atribuit SC Internațional FSB Holding SRL Zalău, la data de 10.04.2012. Nici un sfert din lucrările ce trebuiau realizate anul acesta n-au fost executate. “Termenul de recepţie finală este 30.05.2013. Povești! Fabulaţii ale Serviciului Investiţii şi ale  Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului  Piteşti (SPEPMP). Până la această dată,  lucrările s-au executat în proporţie de 20%.  Oare angajaţii celor  două servicii implicate au luat salariul diminuat?” se întreabă consilierul local Mariean Neacşu
Nici lucrările la  noul adăpost pentru câinii comunitari nu se încadrează în termenul anunţat iniţial de către autorităţile locale. Municipalitatea a achiziţionat în mai 2011 terenul aferent viitroarei biobaze. Pe 15 mai 2012  a fost semnat contractul de realizare a investiției cu SC Apartamentul SA, firmă care trebuia să predea primele padocuri în octombrie 2012, ceea ce, fără să mai mire pe nimeni, nu s-a întâmplat. Finalizarea lucrării a fost amânată pentru  luna iunie 2013. Şi iar nimeni n-are nicio vină, mai ales că obiectivul va putea fi anunţat din nou ca prioritate pentru municipalitate, dar în anul care vine.

”Ficțiuni ale SPEPMP”

Amânări ale termenului de execuţie s-au înregistrat şi în ceea ce priveşte modernizare pistei de atletism a stadionului Nicolae Dobrin. Lucrarea a fost inclusă în programul de investiţii pe anul 2009,  cu  o valoare de 1995 mii lei. Termenul de realizare anunţat a fost august 2010.  Nici acum, după patru ani,  lucrarea contractată de SC Inteurosport & Fun SRL Braşov nu este finalizată!
“În programul de investiţii pentru anul 2010, lucrarea este reluată (lucrari în continuare,  poziţia 83, responsabil SPEPMP) tot la valoarea de 1995 mii lei. În programul de investiţii pentru anul 2011, lucrarea este continuată la valoarea de 1843 mii lei. Responsabil este  SPEPMP, iar termenul de finalizare este dus în iunie 2011. În programul de investiţii pentru 2012, lucrarea apare din nou cu valoarea de 1200 mii lei şi cu termen de finalizare în luna iulie 2012.  Numai că nici acest termen n-a fost respectat, decalându-se pentru 30 decembrie 2012. Mă îndoiesc sincer că lucrarea va fi finalizată până la sfârşitul acestui an. Toate acestea sunt ficţiuni, utopii ale SPEPMP! După patru ani de zile, modernizarea pistei de atletism nu este finalizată!  Mă întreb de câte ori a fost penalizată firma respectivă pentru întârziere şi dacă responsabilii de investiţie din cadrul SPEPMP şi-au luat salariul integral în cei 4 ani.”

Centralele de cartier, gata  înainte sau după iarnă?

La ora actuală, în Piteşti funcționează  26 centrale termice de cartier, iar autorităţile locale promit că până la sfârsitul anului 2012 vom avea în  funcțiune 53 de astfel de obiective. “Rog piteştenii să urmărească aceste angajamente ale Primăriei Piteşti şi să vadă dacă executanţii lucrărilor de investiţii sunt serioși! Iar după aceste investiţii, aşteptăm reducerea tarifelor la energia termică de la 245lei/Gcal la 200 lei/Gcal!” spune Mariean Neacşu care are îndoieli vizavi de punerea în funcţiune a acestor centrale mai devreme de primăvara anului 2013. Exemplele pot continua cu stadiul realizării proiectelor cu finanţare nerambursabilă PIDU Pitești, capitol  la care cele 13 proiecte figurează, după cum explică Mariean Neacşu, cu realizări foarte mici.
“Ar fi interesant ca piteştenii să ştie care sunt firmele abonate la banul public care execută aceste lucrări. Eu am cerut acest lucru în Consiliul Local, dar propunerea mea a fost respinsă cu brutalitate! Am formulat şi două amendamente privind analiza realizării fizice şi valorice a investiţiilor, stabilirea persoanelor vinovate şi evidenţierea  sancţiunilor aplicate, dar primarul Tudor Pendiuc şi consilierii USL au tratat cu "flit" aceste amendamente. Din această cauză, investiţiile se realizează în proporție de aprox 50%! Eu m-am angajat faţă de piteşteni că îi voi informa cinstit, corect şi nepărtinitor cu tot ceea ce se întâmplă în consiliul local şi asa voi face”, mai spune Mariean Neacşu.
Material realizat de Cristina Stancu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea