Nistor Mihai, fost primar al Piteștiului: ”România e în criză şi poporul suferă!”

# Mihai Nistor: “E timpul ca muncitorii să spună STOP hoţiei care distruge Arpechimul, STOP celor care se pun deasupra şi purtaţi de nemulţumirea oamenilor, vor doar să profite de încă 4 ani în parlament”. Nistor Mihai, fostul primar al Pitestiului, candidează în colegiul 9 pentru un post de deputat din partea PRM. Am stat de vorbă cu dânsul despre actuala situaţie din România.
“România e în criză şi poporul suferă, pentru că cei bogaţi s-au deghizat în susţinători ai celor săraci, dar au grijă doar de ei inşişi. De cei mulţi nu are nimeni grijă. Mă refer în special la pensionarii care nu au niciun sprijin .  Au pus bazele dezvoltării acestui oraş, iar acum , pensia e departe de a recompensa efortul lor de-o viaţă.  Iar pe ei cine îi reprezintă? Cu siguranţă că şi în USL sunt oameni care merită respectul cetăţenilor, dar, din păcate, şi într-un mod ciudat, ei nu sunt pe lista celor propuşi pentru parlament. Găsim în schimb, pe colegiul 9, unul dintre fondatorii PD-ului, reconvertit sub susţinerea domnului primar. “
Domnia sa consideră că este foarte important să fim atenţi şi la generaţia tânără, care va însemna viitorul acestui oraş.
“Ce model dăm tinerilor, dacă cei care ne conduc sau ne cer votul,  se solidarizează cu plagiatul şi îşi spun doctor doar pentru că le place lor cum sună. Ce îi învăţăm prin asta? Că vor reuşi în viată doar furând?”
L-am întrebat pe domnul Nistor Mihai, ce crede ca ar trebui să facă piteştenii pentru a schimba situaţia.
“Dacă suferim separaţi, în tăcere,  fără să avem curajul de a spune tare ce ne doare,  nu vom fi niciodată capabili să ieşim din criză. E timpul ca muncitorii să spună STOP hoţiei care distruge Arpechimul, STOP celor care se pun deasupra, şi purtaţi de nemulţumirea oamenilor, vor doar să profite de încă 4 ani în parlament. “
În încheiere, candidatul PRM pe colegiul 9 Pitesti, subliniază că alegătorii nu trebuie să se lase manipulaţi de televiziuni, şi să alegă în funcţie de propria conştiinţă.
“Le spun cu inima deschisă oamenilor, alegeti-vă cu grijă parlamentarul! Alegeţi un om nou, pentru că cei care au mai fost parlamentari ne-au condus la situaţia în care suntem. Sunt la fel de vinovaţi toţi. Istoria ne provoacă: mergem din rău în mai rău, sau schimbăm lucrurile! Trebuie ca naţiunea română să se trezească şi să nu mai accepte minciunile televizate. Românii ştiu prea bine că au de ales între a se bucura o zi, şi a suferi încă 4 ani! Alegerea e simplă, PRM-ul a fost şi va fi de fiecare dată alături de români atunci când vremurile sunt grele.”

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea