USL e preocupat de toate tâmpeniile şi a uitat deja de cetăţeni!

Senatorul Andrei Florin Mircea, candidatul Alianţei România Dreaptă pe colegiul senatorial Piteşti, este de părere că USL nu va reuşi, cu toată politica sa de stânga, să îi ajute pe români în vreun fel.

Click AICI pentru video.

De altfel, acesta declara zilele trecute că: “La Argeş, de exemplu, este preocupat de soarta profesorilor, aşa că îi strânge la teatru ca să-i instruiască întocmai ca pe nişte membrii de partid, cu directorii de şcoli în frunte. Aşa ceva nu este posibil! Mai mult, se face campanie electorală în grădiniţe şi în centrele de zi pentru copii, iar cei de la USL fac campanie cu maşinile de serviciu sau donate de Consiliul Judeţean

Argeş. Mai multe maşini sunt văzute zilnic, fie în caravana cu care USL-iştii se plimbă prin judeţ, fie în faţa sediilor de partid."
Mircea Andrei a decalarat că se aştepta la o campanie civilizată totuşi, bazată pe proiecte, mai ales că el însuşi a lansat în ultimii doi ani de zile, zeci de proiecte şi a atras zeci de investiţii de peste 200 de milioane de euro în Argeş, în timp ce restul parlamentarilor chiuleau atunci când acesta făcea eforturi să atragă banii necesari pentru refacerea DN73 Piteşti-Câmpulung. "Am crezut sincer că populismul ăsta de mahala nu îşi va găsi locul la Piteşti, pentru că eu îi ştiu bine pe piteşteni, şi nu vor crede minciunile unora care nu au fost niciodată în opoziţie. Degeaba se vaită acum PSD,  a pietre seci în Argeş, şi pune plăcuţa de campanie electorală pentru că ei sunt în Argeş, la putere, de 23 de ani. De ce nu au făcut ce promit în campania asta până acum? Oricum am văzut parlamentari USL care promit toate tâmpeniile din lume, mai puţin legi coerente şi corecte, adică atributul parlamentarului. E hilar la ce se pretează politicienii în campaniile electorale."

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea