Simona Bucura Oprescu susţine proiectele comunităţilor din colegiul Mioveni

Simona Bucura Oprescu, candidat al USL pentru Camera Deputaţilor în colegiul Mioveni, continuă seria întâlnirilor cu autorităţile locale şi alegătorii. În această săptămână, tânăra reprezentantă a celei mai puternice forţe politice din judeţ s-a aflat în mijlocul cetăţenilor din Hârtieşti, Boteni, Mioarele, Poienarii de Muscel şi Valea Mare Pravăţ, iar astăzi se va întâlni cu oamenii din Ţiţeşti.
Mai întâi, Simona Bucura Oprescu a fost la Hârtieşti, acolo unde, împreună cu primarul Petre Andrei, a stat de vorbă cu oamenii. Le-a ascultat păsurile, a mers la şcoala din localitate, a vizitat mai multe gospodării şi s-a bucurat de ospitalitatea oamenilor locului. În aceeaşi zi, Simona Bucura Oprescu a ajuns şi la Boteni. În fiecare din localităţile în care a mers, Simona Bucura Oprescu şi-a afirmat angajamentul total de a susţine autorităţile locale în proiectele lor, precum şi de a fi în Parlament vocea cetăţenilor.
A urmat deplasarea în comuna Mioarele. Pe frumoasele plaiuri ale acestei localităţi desprinsă parcă dintr-un basm românesc autentic, Simona Bucura Oprescu s-a întâlnit cu primarul Damian Poştoacă, alături de care a parcurs uliţele şi străzile comunei, întâlnind din poartă în poartă oameni dornici să susţină echipa USL. Tinerii şi bătrânii deopotrivă au intrat în dialog cu candidatul USL, au vorbit despre problemele cu care se confruntă sau, din contră, au prezentat lucrurile care le ies din mâini, fiind mândri să ducă mai departe tradiţii şi meşteşuguri extraordinare. Simona Bucura Oprescu le-a promis sprijinul său atât primarului, cât şi cetăţenilor, mai ales că le ştie bine problemele având în vedere că se află la al treilea mandat de consilier judeţean şi are la activ şi o bună perioadă de timp în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean.
În acelaşi registru s-au desfăşurat şi întâlnirile de la Poienarii de Muscel şi Valea Mare Pravăţ, locuri de asemenea deosebite ale judeţului dar unde, ca mai peste tot, efectele fostelor guvernări PDL se resimt încă.
Peste tot, Simona Bucura Oprescu a fost primită cu braţele deschise, fiind însoţită şi de edilii localităţilor. "Împreună cu primarii din Mioveni, Hârtieşti, Boteni, Ţiţeşti şi celelalte localităţi din colegiul în care candidez formăm o echipă puternică. USL este o echipă puternică al cărei principal scop este acela de a crea o Românie puternică. Mi-am propus să ajut la atingerea acestui deziderat, iar deplasările în localităţile din colegiu mi-au întărit convingerea că oamenii şi-au pus mari speranţe în USL. Cetăţenii vor pensii şi salarii decente, dar şi condiţii de trau pe măsură, vor să poată munci în linişte şi să se bucure de roadele muncii lor, vor să uite cât mai repede de guvernările PDL care se ascunde acum sub căciula ARD. Vremea guvernărilor de tip Ciomu a trecut, iar acum este timpul pentru a depune toate eforturile să readucem România pe drumul cel bun!", a declarat Simona Bucura Oprescu.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea