Medicii de la Viena au decis să amâne operaţia lui Constantin Nicolescu

# Pentru că starea sa de sănătate s-a ameliorat, preşedintele CJ Argeş ar putea scăpa de intervenţia pe artera carotidă. Pentru că ultimele investigaţii efectuate la Viena au avut rezultate încurajatoare,  medicii  au decis să-i nu mai monteze lui Constantin Nicolescu cele două stenturi care urmau a-i fi introduse pe artera carotidă. Preşedintele CJ Argeş este aşteptat la control peste două-trei luni. Până atunci, Constantin Nicolescu se poate concentra liniştit pe alegerile parlamentare
Președintele Consiliului Județean Argeș, Constantin Nicolescu, s-a aflat în urmă cu două săptămâni la Spitalul Universitar din Viena pentru noi investigații cardiace și neurologice, cunoscut fiind faptul că liderul social –democrat suferă de stenoză carotidiană. Anterior acestor investigaţii, medicii îi descoperiseră liderului PSD noi probleme coronariene şi-i recomandaseră montarea unor stenturi, nişte dispozitive menite să menţină artera deschisă și să scadă riscul ca aceasta să se îngusteze din nou. Deşi ultima vizită la Viena avea ca scop efectuarea unei angioplastii, coroborată cu introducerea în arteră a stenturilor,  din fericire, intervenţia n-a mai fost necesară, medicii austrieci constatând că stentarea nu mai este o urgenţă în condiţiile în care starea pacientului s-a ameliorat considerabil. Surse de încredere ne-au confirmat că specialiştii de la Viena l-au chemat pe Constantin Nicolescu la noi investigaţii abia peste două-trei luni. Un răgaz arhisuficient ca liderul social–democrat să se poată ocupa liniştit şi cu inima pregătită pentru orice, de alegerile parlamentare.

Aproape doi ani de la agravarea problemelor medicale

Problemele de sănătate ale președintelui  CJ Argeş, Constantin Nicolescu  s-au agravat  în ianuarie 2011, când  DNA a cerut arestarea liderului social-democrat. Când a aflat de propunerea de arestare preventivă, preşedintele  PSD Argeș a leşinat chiar în sala de judecată a Tribunalului Argeş. A doua zi, preşedintele CJ Argeş a fost operat pe cord deschis de către medicul Şerban Brădişteanu. Pacientului, diagnosticat cu sindrom coronarian acut şi stenoze arteriale, i s-au montat patru by-pass-uri coronariene. Imediat după acest caz, vizavi de şeful secției de chirurgie cardiovasculară a Spitalului Clinic de Urgență Floreasca, dr. Șerban Brădișteanu, au apărut speculaţii legate de oportunitatea intervenţiei şi nu numai. Constantin Nicolescu a suferit încă un şoc, în toamna acestui an, după ce a fost chemat  încă o dată la  DNA pentru audieri. Preşedintele CJ Argeş a ajuns  iarăşi la Spitalul Floreasca, sub observaţia aceluiaşi medic, pentru ca, ulterior să meargă, pentru investigaţii amănunţite, la Viena.
Cristin Stancu

 

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea