”Marea asfaltare” de la Curtea de Argeș a ajuns la Curtea de Apel

# Colosul Eurovia a formulat plângere împotriva... tuturor # Marin Meculescu, manager Comesad: Nu am știut de această plângere, chiar ne deranjează că nu am fost consultați. Tocmai acum, când Sărbătorile de Iarnă bat pe la uși, pe la ferești, vorba colindului, când sufletele și spiritele ar trebui să intre într-o stare de bine, de relaxare, ei bine, tocmai acum ”marea asfaltare” revine cu vești oarecum neplăcute.
Licitația pe bani mulți de la Curtea de Argeș și-a desemnat câștigătorul. Mai exact a desemnat câștigătorul ultimei bătălii, urmând să vedem dacă și războiul va fi adjudecat identic.

Ce s-a întâmplat la CNSC

Asocierea formată din Valah Construct și Tel Drum a formulat contestație la CNSC. Aceștia au înregistrat cea mai bună ofertă financiară, însă au fost descalificați din motive de ofertă ”inacceptabilă financiar și neconformă”. Straco și General Trust, deși situați pe penultimul loc la oferta financiară, au contestat și ei la CNSC rezultatul procedurii și au cerut, în subsidiar, și suspendarea procedurilor de atribuire. Asocierea Eurovia-Comesad, deși inițial declarată câștigătoare, înaintează la același for, la CNSC, o cerere de intervenție.  CNSC admite, în parte, contestația formulată de Valah Construct, însă numai partea care se critică oferta depusă de asocierea Eurovia-Comesad. În consecință, autoritatea contractantă este obligată să anuleze raportul procedurii prin care îi declarase pe aceștia câștigători. Aceeași autoritate contractantă este obligată să reevalueze ofertele firmelor care se încadrează în criteriile stabilite. Surpriză însă, asocierea Eurovia-Comesad nu mai intră în calcule. Surpriza crește prin respingerea, în cadrul aceluiași act, a cererii de anulare a deciziei de descalificare a asocierii Valah Construct-Tel Drum. Așa încât oferta acestora este considerată, în continuare, ”inacceptabilă financiar și neconformă”.

Ce se întâmplă acum

Delta ACM, rămasă singură în cursa pentru banii puşi în joc, este declarată câştigătoare. Ziarele locale anunță că totul s-a sfârșit, că există un mare câștigător. Lovitură de teatru însă, colosul Eurovia depune plângere la Curtea de Apel Pitești împotriva... tuturor. Mai exact, împotriva Primăriei Curtea de Argeș, împotriva asocierii Valah Construct-Tel Drum dar și împotriva asocierii Straco-General Trust. Asta deși cele două asocieri au fost scoase din cursă de CNSC.

În ianuarie se decide, la Curtea de Apel Pitești, ce va fi la Curtea de Argeș

Contactat telefonic, managerul Comesad, Marin Meculescu, s-a arătat deranjat, chiar iritat de decizia luată de partenerii de la Eurovia de a depune plângere la Curtea de Apel. Mai ales că – lucru grav între asociați – nu au fost întrebați dacă sunt de acord, dacă au obiecțiuni etc.
# Spuneți-ne pentru cititorii ziarului ce se mai întâmplă cu licitația de la Curtea de Argeș. Ați contestat în instanță...
- Nu noi, ci Eurovia. Ei nici nu ne-au anunțat...
# Asta e puțin ciudat, pentru că sunt în asociere cu dumneavoastră
- Am aflat și eu în urmă. Am tot încercat să iau legătura cu ei (cu Eurovia, n.r.) dar nu îmi mai răspunde nimeni. Nu am semnat nimic, nu am făcut contestație. Nu am știut de această plângere, chiar ne deranjează că nu am fost consultați. Atâta timp cât a fost emisă o decizie, înseamnă că au fost argumente solide pentru ca ea să fie luată. Nu e cazul să stăm acum la procese pe la Curtea de Apel...

Decizia finală, probabil, va fi luată în data de 9 ianuarie, atunci când este fixat termenul de judecare al plângerii depuse. Dacă se va mai ajunge la acest termen, ținând cont de legalitatea plângerii. Pentru că această plângere este depusă în numele unei asocieri care... nu a fost tocmai asociată în momentul formulării acesteia.
Alex SILVESTRU

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea