S-a deschis Bazinul de Înot Didactic de la Mioveni

Sâmbătă, autorităţile locale din Mioveni au dat spre folosinţă Bazinul de Înot Didactic, obiectiv mult aşteptat de către copiii din zonă şi nu numai.
Instructajul elevilor care vor veni la bazin în timpul orelor de sport va fi gratis. Acesta va fi asigurat, pe lângă instructorii de la Clubul Sportiv Dacia 2012, şi de către Viorel Ciobanu, antrenorul de la CSM Piteşti, dar şi de Larisa Lăcustă, fosta olimpică, multiplă medaliată cu aur, argint şi bronz la competiţiile naţionale, europene şi mondiale. Participanţii la cursurile de iniţiere vor fi atent supravegheaţi de către cei 2 antrenori în vederea selectării practicării

acestui sport la un nivel profesionist. Accesul la bazin nu este gratuit, costul unui bilet fiind de 15 lei pe oră. Această lucrare a început în urmă cu doi ani de zile, fiind realizată în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării şi Turismului. Bazinul  are formă dreptunghiulară, cu lăţimea de 19,5 m şi lungimea de 42 m, cu o suprafaţă construită de 840 mp, iar cea desfăşurată de 1.650 mp. Valoarea totală a investiţiei a fost nu mai puţin de 4,86 milioane de lei, echivalentul a 1,2 milioane de euro.  Licitaţia de execuţie a lucrării a fost câştigată de două firme de construcţii din Sibiu, S.C. AS Construct S.R.L. şi S.C. Gama Construct S.R.L. Construcţia are parter şi etaj. Clădirea este acoperită în boltă cu arce de lemn, iar cuva bazinului are dimensiunile de 25×12,5 m. Adâncimea piscinei variază între 1,20 m şi 1,80 m, în zona de block starturi.

La parter au fost amenajate grupuri sanitare, duşuri, vestiare pentru fete, băieţi şi instructori, spaţii de depozitare, staţie de filtrare, tratare şi pompare a apei şi un atelier pentru mecanici. Acest proiect deserveşte, în primă fază, celor 7000 de elevi din Mioveni, dar şi celorlalţi practicanţi de înot din zonă ce erau nevoiţi să facă naveta la Piteşti.

Program funcționare - agrement:
L-V 08:30-22:30
S-D 08:00-22:00

Program inițiere – zilnic în următoarele intervale orare:
09:00-10:00
11:00-12:00
13:00-14:00
15:00-16:00
17:00-18:00
19:00-20:00
21:00-22:00

L.G.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea