După mutarea în viitorul centru multifuncţional, Filarmonica Piteşti va scăpa de chiria pe care o plăteşte Casei Sindicatelor

# La 4 ani de la anunţarea lor,  lucrările de amenajare a centrului multifuncțional promis de autorităţi ar putea deveni realitate. Săptămâna aceasta, Primarul Piteștiului, Tudor Pendiuc, ar urma să semneze, la Ministerul Dezvoltării Regionale, contractul cu finanțare europeană pentru transformarea în centru multifuncțional a fostului “Cinema București”. Obiectivul, prezentat de autorităţi încă din 2009,  ar putea intra în faza de începere a lucrărilor în primăvara acestui an. Principalul beneficiar al investiţiei va fi Filarmonica Piteşti, care, prin mutarea concertelor, va scăpa de chiria usturătoare, de 24.000 de lei lunar, pe care o plăteşte în prezent pentru sala pusă la dispoziţie de Casa Sindicatelor.

Proiect cu fonduri europene nerambursabile

Prin 2009, autorităţile locale îşi anunţau intenţia de a prelua de la RADEF (Regia Autonomă de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor "România Film"), cinematograful Bucureşti, în ideea transformării acestuia  în centru cultural multifuncţional. Ideea  de la care au pornit demersurile a fost ca cinematograful  să devină, printre altele, sediul Filarmonicii Piteşti, cea care, în prezent, îşi ţine concertele, contra cost, la Casa de Cultură a Sindicatelor.
”Noi avem acum doar un sediu social în clădirea Centrului Cultural, iar pentru concertele pe care le susţinem la Casa Sindicatelor, plătim chirie. Mutarea concertelor la Cinematograful Bucureşti ne-ar scuti de aceste cheltuieli. Până anul trecut, plăteam 20.000 de lei lunar, asta însemnând o chirie de 240.000 de lei anual.  Acum, chiria a ajuns la 24.000 de lei. Dacă facem un simplu calcul, reiese că în cinci ani de când funcţionăm, putem vorbi de cheltuieli de un milion de lei. Asta va fi economia pe care o vom face odată cu mutarea în centrul multifuncţional. Dar avantajele nu se opresc la reducerea cheltuielilor. În primul rând, la repetiţii nu vom mai sta cu ochii pe ceas, ca să nu depăşim minutele, de teamă că ni se opreşte lumina. Noua locaţie va permite studiu individual, soliştii noştri nu vor mai fi nevoiţi să repete fiecare pe unde poate  În plus, vor putea face studiu şi pe partide, astfel încât  repetiţiile să nu pornească de la zero. Toate acestea  vor conduce la creşterea calităţii actului artistic. Noul sediu ne va permite, de asemenea,  organizarea unor seri muzicale, a unor concerte educative, vom putea, de exemplu, să sărbătorim şi noi un compozitor, sau să  realizăm videoproiecţii, astfel încât să atragem şi publicul tânăr, generaţia nouă, pentru că, în general, publicul Filarmonicii Piteşti este, de ce să nu recunoaştem, unul îmbătrânit” , spune Jean Dumitraşcu, managerul Filarmonicii din Piteşti care  precizează că sala are nevoie de investiţii serioase pentru a o adapta noilor cerinţe - asigurarea unui acustici adecvate, amenajarea unor cabine şi a unei  fose pentru instrumente etc.
Protocolul de predare – primire  a fost semnat în urmă cu ceva timp, autorităţile locale fiind obligate ca într-un termen de maxim patru ani să asigure reabilitarea, modernizarea şi dotarea sălii de cinema preluată. Din acest motiv, lucrurile  trebuie grăbite pentru că neîndeplinirea acestei obligaţii va atrage după sine pierderea cinematografului şi a terenului aferent.
Dacă, săptămâna aceasta, contractul de finanţare europeană nerambursabilă va fi într-adevăr semnat, aşa cum a anunţat primarul Tudor Pendiuc,  următoarea etapă va fi cea de organizare a licitației pentru desemnarea constructorului.  Şi dacă procedurile vor decurge fără probleme,  lucrările ar putea începe în luna aprilie a acestui an.
Potrivit  legii, cinematograful  preluat de autorităţile locale va trebui să difuzeze film o perioadă de 15 ani, alternativ cu activitatea filarmonicii.

Două concerte săptămânale

După finalizarea lucrărilor, clădirea va beneficia, la etaj şi mansardă, de o suprafaţă desfăşurată de peste 1500 de metri pătraţi, suprafaţă  în care vor fi  amenajate birouri, săli de repetiţie pentru orchestră, vestiare şi nu numai, iar sala de la  parter va fi reamenajată astfel încât să asigure condiţiile optime pentru susţinerea  concertelor  Filarmonicii.
" Pentru că sala Cinematografului Bucureşti este la jumătatea celei a  Casei Sindicatelor, vom susţine, probabil, în loc de un concert săptămânal, două. Noi avem, în medie, 650 de spectatori pe concert, dintre care 400 sunt cu abonamente. Ne gândim ca unul dintre spectacole să-l  ţinem joia, iar celălalt, vinerea. Soluţii se vor găsi", spune directorul Filarmonicii.
Cristina Stancu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea