Pasărea de foc la Filarmonica Piteşti

Filarmonica Piteşti organizează joi, 7 februarie a. c., de la ora 19.00, la Casa Sindicatelor, primul concert simfonic al lunii, susţinut de orchestra simfonică a instituţiei, dirijorul Alexandru Ganea şi violonistul Dănuţ Manea.  În program: C. Silvestri - Jocuri populare româneşti din Transilvania op. 4, E. Caudella - Concertul pentru vioară şi orchestră, M. Musorgski - Intermezzo la actul al IV-lea din opera Hovanscina şi I. Stravinski - Pasărea de foc (varianta 1919).
Dănuţ Manea a început studiul viorii la şapte ani, atunci când a primit de la părinţi instrumentul visat. A urmat Liceul de Artă din Craiova şi Liceul de Muzică „George Enescu” din Bucureşti, definitivându-şi studiile la Conservatorul din Iaşi. În oraşul de pe malul Bahluiului a înfiinţat Cvartetul  „Gaudeamus”, obţinând, alături de colegi, premii importante. A fost angajat un an de zile al Filarmonicii din Timişoara, după care s-a mutat la Filarmonica Braşov, unde activează şi în prezent ca director artistic, dar şi concert maestru al orchestrei simfonice. A câştigat numeroase premii la concursurile naţionale şi internaţionale, în Mexic, Japonia, China. Ca o recunoaştere a valorii sale, a fost distins cu Premiul Uniunii Compozitorilor din România. A concertat sub bagheta lui Horia Andreescu, Cristian Mandeal, Ilarion Ionescu Galaţi şi a altor dirijori de marcă ai ţării. Are înregistrări muzicale pentru Radio Bucureşti, Radio Moscova, RAI, Eurovision. În noiembrie 2012, cu ocazia împlinirii a 110 ani de la primele contacte diplomatice dintre România şi Japonia, a fost invitat la Musashino să susţină un concert.
Alexandru Ganea a absolvit Liceul de Artă „George Enescu” din Bucureşti (specializarea vioară), Academia de Muzică, Facultatea de Interpretare Muzicală, specializări vioară şi muzică de cameră, şi   Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti, Facultatea de Compoziţie, Muzicologie şi Dirijat, specialitatea - dirijat orchestră,  clasa conf. univ. dr. Dumitru Goia. Tot la Academia de Muzică a finalizat studiile de master la vioară şi muzică de cameră şi de perfecţionare dirijat orchestră cu Sabin Pautza. Este doctor în muzică al Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. În prezent este lector universitar doctor şi dirijor al Orchestrei Simfonice „Universitaria” a UNM Bucureşti.
A susţinut concerte cu: Orchestra de Cameră Radio, Orchestra Naţională de Cameră a Republicii Moldova şi cu orchestra Teatrului Muzical din Galaţi. A colaborat cu filarmonicile din Sibiu, Botoşani, Craiova, Chişinău, Giurgiu, Târgovişte, Ploieşti, Râmnicu Vâlcea, Bacău. Din 2008, este angajat al Filarmonicii Piteşti.
A colaborat cu pianiştii: Valentin Gheorghiu, Roxana Gheorghiu, Viniciu Moroianu, Vlad Dimulescu, Horia Maxim, Horia Mihail, Csiky Boldizsar, Andreea Butnaru, violoniştii Florin Croitoru, Gabriel Croitoru, Cristina Anghelescu, Paul Florin, Alexandru Tomescu, Cornelia Bronzetti, Cosmin Bănică, Eugen Ţichindelean, violonceliştii Marin Cazacu, Alexandru Moroşanu, Răzvan Suma, Laura Buruiană, Olga Mănescu, contrabasistul Petru Iuga, harpistul Ivan Roncea, flautistul Cătălin Opriţoiu, oboistul Dorin Gliga, cornistul Petrea Gâscă şi soprana Felicia Filip.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea