“Greu de spus, la nivelul nostru de trai, cât este de bine sau cât este de rău”

# Cristina Stocheci, preşedinte CAS Argeş, despre coplata în sănătate. Noul preşedinte al CAS Argeş, Cristina Stocheci, cea care, de săptămâna trecută, a preluat funcţia de la  Daniel Muşat, este de părere că introducerea coplăţii în sănătate va descuraja suprasolicitarea spitalicească şi va încuraja tratamentul şi prevenţia în medicina primară şi în ambulatoriile de specialitate.   
Proiectul de Hotărâre de Guvern privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii

2013-2014  urmează să intre în vigoare la 1 martie 2013. Conform acestui proiect, coplata se va încasa pentru serviciile medicale acordate în regim de spitalizare continuă, în secţiile sau compartimentele cu paturi din unităţile sanitare aflate în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate. Pentru aceste servicii, nivelul minim al coplăţii este 5 lei, iar cel maxim este 10 lei, valoarea fiind stabilită de fiecare unitate sanitară cu paturi pe bază de criterii proprii, cu avizul consiliului de administraţie al unităţii sanitare.

Cristina Stocheci: “Este o problemă a naţiunii aceea de a ne trata decât în spital”

Conform proiectului, coplata va fi achitată o singura dată, la ieşirea din spital. Pentru serviciile medicale spitaliceşti acordate în secţiile sau compartimentele de îngrijiri paliative, internările obligatorii pentru bolnavii psihici şi cele dispuse prin ordonanţa procurorului pe timpul judecării sau urmăririi penale, serviciile acordate pacienţilor care necesită asistență medicală spitalicească de lungă durată şi serviciile acordate pacienţilor internaţi de urgenţă nu se va încasa coplata.
“Sumele sunt simbolice....Greu de spus la nivelul nostru de trai cât este de bine sau cât este de rău, probabil că  este doar o noţiune simbolică pentru a descuraja  un pic suprasolicitarea spitalicească  şi pentru a încuraja tratamentul şi prevenţia în medicina primară şi în ambulatoriile de specialitate. Este o problemă a naţiunii aceea de a ne trata decât în spital”, a declarat,  pentru Atitudine în Argeş, noul preşedinte al CAS, Cristina Stocheci.

“În Argeş n-au fost probleme cu reţeta electronică”

Argeşul  s-a numărat, încă de la începutul implementării noului sistem ce-şi propune modernizarea şi informatizarea sistemului naţional de asigurări sociale de sănătate,  printre primele judeţe din ţară în ceea ce priveşte  numărul de reţete electronice eliberate de către medicii de familie aflaţi în relaţii contractuale cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate: ”Reţeta electronică a fost implementată cu succes. La noi, în Argeş n-au fost probleme faţă de alte judeţe“, afirmă Cristina Stocheci. Aşteptări nu la fel de optimiste sunt legate de introducerea cardului de sănătate.

“Orice început e greu!”

Modernizarea şi informatizarea sistemului naţional de asigurări sociale de sănătate mai presupune, aşa cum a aflat tot românul, şi introducerea, în următoarele luni ale acestui an a cardurilor  electronice de sănătate, după modelul implementat în programul pilot derulat la Arad. Este vorba despre acel instrument la purtător pentru identificarea pacientului în sistemul naţional de asigurări sociale de sănătate, care permite decontarea serviciilor medicale reale efectuate de către acesta. Deşi în teorie sună bine, pentru  cei mai mulţi medici de familie, ideea distribuirii cardurilor de sănătate  reprezintă un stres în plus pe lângă  reţeta electronică ce a dat (în ciuda  aspectelor pozitive  făcute publice în mod oficial), o grămadă de bătăi de cap.
Conform proiectului implementat  deja la Arad, cei care distribuie  cardurile  sunt medicii de familie. Aceştia primesc de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate întregul lot de carduri aferent listelor proprii de de asiguraţi şi le vor distribui pe parcursul a 3 luni. După această perioadă, cardurile nedistribuite sunt aduse la Casa de Asigurări de Sănătate, unde sunt păstrate până când asiguraţii le vor solicita.
„Orice început e greu!  E adevărat că medicina primară este locul unde omul vine prima dată. Medicul de familie este cel care deţine cele mai multe date despre pacient.  Într-adevăr este greu şi pentru dumnealor .“, mai spune Cristina Stocheci.

Daniel Muşat, medic-şef CAS Argeș: “Categoric vor exista şi nemulţumiri!”

Fostul director interimar al CAS Argeş, Daniel Muşat , reîntors  în postul de medic-șef al CAS Argeş,  spune că există semnale pozitive vizavi de implementarea noului instrument: “Există  proiectul pilot  de  la Arad,  care se derulează la nivelul a 16 medici  ce au câte 20 de cazuri fiecare.  Rezultatele, din câte am comunicat cu omologul  meu de acolo,  sunt bune. Acum, în mod evident, vom vedea ce se va întâmplă abia când aceste carduri se vor distribui în toată ţara. Categoric vor exista şi nemulţumiri! Oricum este o parte dintr-un sistem mai mare care include, dincolo de reţeta electonică şi card, foaia electronică de observaţie a pacientului  Intenţia este ca să se ajungă  la soluţia implementată în alte ţări... în toată Europa se foloseşte cardul de sănătate“.

Despre CEAS

Cardul electronic de asigurări de sănătate  conţine datele de identificare ale posesorului, respectiv numele acestuia, codul unic de asigurat (format din 20 de caractere și diferit de CNP), precum şi informaţii medicale despre deţinător.  Instrumentul va permite atât identificarea calităţii de asigurat - lucru care va certifica utilizarea corectă a fondului de asigurări sociale de sănătate pentru pacientul care s-a prezentat la medic, cât şi accesul medicilor de familie şi medicilor de urgenţă la o serie de date medicale cu risc vital ale pacienţilor. Cu acordul pacientului, medicul de familie va încărca pe card date medicale precum persoane de contact în caz de urgenţă, grupa sanguină, donator de organe şi boli cronice, informaţii care pot salva viaţa pacientului, putându-se evita administrarea de medicamente incompatibile cu profilul său medical. Costul cardului este suportat din bugetul Ministerului Sănătăţii, Compania Naţională ”Imprimeria Naţională” fiind cea care coordonează procesul de realizare a suportului din plastic. Cu ajutorul CEAS, pacientul se va identifica mai uşor în sistem, iar medicul va şti dacă este asigurat sau nu. Cu alte cuvinte, cardul atestă că o persoană este asigurată şi poate beneficia de servicii gratuite de la stat. Cardul este necesar la fiecare vizită la medicul de familie sau la spital, dar şi în cazul urgenţelor.  Ca să devină funcţional, cardul trebuie activat, iar acest lucru se întâmplă  în momentul în care medicul înmânează pacientului respectivul instrument,  când are loc şi personalizarea  PIN-ul de acces.

Ce informaţii apar pe card?

Pe lângă numele şi codul unic de asigurat (diferit de CNP), numărul cardului, data expirării, pe card va fi trecută şi o serie de alte date importante precum grupa sanguină şi Rh-ul, bolile cu risc vital şi cele cronice, dar şi dacă asiguratul este sau doreşte să devină donator de organe. De precizat că dacă nu doreşte ca aceste date să fie trecute pe card, pacientul poate să refuze înregistrarea lor pe respectivul document. Pe card vor mai putea fi trecute şi datele de contact a două persoane care la nevoie pot să ofere informaţii despre starea de sănătate, despre boli sau despre medicaţie pe care un asigurat o ia. În caz de furt, pierdere sau distrugere a cardului, pacientul trebuie să solicite eliberarea unui nou document, costul în acest caz fiind suportat de asigurat. Furtul sau pierderea se anunţă la Casa de Asigurări de Sănătate în termen de 15 zile, iar asiguratul va primi un nou card după 30 de zile. Între timp, serviciile medicale vor fi oferite pe baza unei adeverinţe eliberate de CAS.
Atenţie! Cardul electronic de asigurări de sănătate este valabil cinci ani şi numai pe teritorul României. Pentru urgenţe medicale în Uniunea Europeană se foloseşte Cardul european de asigurări sociale de sănătate.
Material realizat de Cristina Stancu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea