Greii construcțiilor din Argeș s-au luat la bătaie la... Șuici

# Supraestimarea contractului și atribuirea acestuia ”cu dedicație” sunt numai câteva din acuzele care se aduc autorității contractante # Cu un an în urmă, licitația pentru sediul primăriei a fost câștigată la fel de... ciudat. O invitație de participare publicată pe portalul electronic de achiziții publice sub numărul 341503/03.01.2013, având ca obiect lucrările de realizare a unui ”Sistem centralizat de alimentare cu apă în satele Paltenu, Păuleni, Ianculești și cătun Moșteni, sat Șuici din comuna Șuici, județul Argeș” i-a încins pe mai toții greii construcțiilor din Argeș. Bănuielile de atribuire ”cu dedicație” dar și de supra-estimare a contractului planează asupra autorității contractante. Vă vom arăta mai jos de ce...

Preț de pornire fabulos de mare, oferte fabulos de mici

Comuna Șuici este situată în partea de nord vest a judeţului Argeş, o comună mică atât din punct de vedere al întinderii cât și ca număr de locuitori. Iată însă că orgoliile provocate de licitația cu pricina sunt mari, mari de tot.
În invitația de participare, valoarea estimată a contractului de achiziție publică – valoare stabilită conform specialiștilor autorității contractante -  este de 4.696.700 LEI (fără TVA).
Iată cum se situează însă, conform Procesului verbal al ședinței de deschidere a ofertelor din 16.01.2013, concurenții din punct de vedere al prețului oferit:

# S.C. Electrovâlcea S.R.L -  preț ofertat de 2.626.183,80 Lei, fără TVA;
# Asocierea S.C. Dan-Mar General Construct S.R.L – S.C. Proms Concept Grup S.R.L – preț ofertat de 3.372.195,97 Lei, fără TVA;
# S.C. Silver Trading S.R.L – preț ofertat de 3.184.066,49 Lei, fără TVA;
# Asocierea S.C. Morani Impex S.R.L – S.C. Termoconfort S.R.L – preț ofertat de 2.451.100 Lei, fără TVA;
# S.C. Transim Grup S.R.L – preț ofertat de 2.259.508,92 Lei, fără TVA;
# Asocierea S.C. Isihaia Impex S.R.L – S.C. Trustul C.T.I Carpați S.R.L – preț ofertat de 2.909.968,69 Lei, fără TVA;
# S.C. Coniz Romarg S.R.L – preț ofertat de 2.414.105,31 Lei, fără TVA;
# Asocierea S.C. Valah Construct Grup S.R.L – S.C. Zeus S.A. – preț ofertat de 2.149.559,82  Lei, fără TVA;
# Asocierea S.C. Acvafor Proiect S.R.L – S.C. Modern Impex S.R.L.- preț ofertat de 2.722.893,84 Lei, fără TVA;
# S.C. General Trust Argeș S.R.L – preț ofertat de 3.994.022 Lei, fără TVA;
# Asocierea S.C. Selca S.A – S.C. Grossmann Engineering Group S.R.L – preț ofertat de 2.918.327,48 Lei, fără TVA;
# S.C. RMR Argeș S.R.L. – preț ofertat de 2.153.376,39 Lei, fără TVA;
# Trustul de Construcții Civile și Industriale Argeș - preț ofertat de 2.605.611,87 Lei, fără TVA;
# S.C. Vicexpert S.R.L – preț ofertat de 4.225.986,20 Lei, fără TVA

Mai pe românește, primii situați - asocierea S.C. Valah Construct Grup S.R.L – S.C. Zeus S.A., cu un  preț ofertat de 2.149.559,82  lei fără TVA, se situează la 46% din prețul de pornire al licitației. Următorii, S.C. Transim Grup S.R.L, cu un preț ofertat de 2.259.508,92 lei fără TVA, se situează la 48% din  prețul de pornire. Coniz Romarg – la 51%, Morani Impex la 52% ș.a.m.d.

Cu exact un an în urmă, Eci Construct, firma omului de afaceri Constantin Ene, a fost declarată câștigătoare – paradoxal, din afara competiției.

Licitaţia pentru construcţia Primăriei Şuici, anunţată în  luna septembrie a anului 2011, a ispitit mai toate firmele mari ale județului. Valoarea investiţiei se ridica undeva la 2.000.000 de lei. Şapte firme s-au înscris la licitație, firme printre care s-au numărat Simarc S.A., ECI Construct, RMR Curtea de Argeş, Silver Trading, SC Apartamentul, SC Zeus. Inițial, câștigătoare a fost declarată S.C. Apartamentul S.A., firmă a omului de afaceri piteștean Ion Cantu. Simarc contestă rezultatul procedurii la C.N.S.C. Forul menționat admite contestația, dând însă câștig de cauză lui… Eci Construct Company, firmă inițial descalificată. Oferta lui ECI a fost luată în considerare datorită contestației înaintate de Simarc, firma omului de afaceri Constantin Ene câștigând cu o ofertă financiară de criză, și anume de circa 1.400.000 de lei noi, adică undeva la 65% din suma avansată inițial. A.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea