Un gest frumos, de 8 martie, din partea BRD Groupe Societe Generale Piteşti

De 8 Martie, doamnele şi domnişoarele care au trecut pragul sucursalei centrale BRD Piteşti, din Bulevardul Republicii nr. 69,  au fost răsfăţate de către reprezentanţii băncii cu câte o frumoasă floare.
Iniţiativa îi aparţine directorului regionalei BRD Groupe Societe Generale Muntenia, George Caval, care a demonstrat, şi de această dată, atenţia deosebită pe care o acordă clienţilor băncii, atenție care se poate observa și  în trendul ascendent al BRD Groupe Societe Generale
BRD GSG a oferit flori, în semn de respect, cu ocazia zilei de 08 martie, și doamnelor și domnișoarelor care au intrat în următoarele unități:
- BRD Agenția Auchan, BRD Kaufland Pitești, Kaufland Rm. Vâlcea și Kaufland Târgoviște; BRD Agenția Carrefour; BRD Agenția Euromall, BRD Sucursala Câmpulung, BRD Sucursala Curtea de Argeș
La Sucursala Pitești florile au fost inmanate de dl. Director George Caval, director executiv grup și dl Liviu Dragnea, Consilier Clientelă Corporate.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea