Comuna Valea Iaşului, de la sărăcie la prosperitate

Săptămâna trecută, prefectul şi subprefectul au prezentat un model de administraţie locală, care a reușit, prin atragerea de investitori străini, să crească veniturile bugetului local. Dacă în anul 2003 bugetul  comunei Valea Iaşului, la care conducerea prefecturii a făcut referire, era de doar 4,6 mld lei vechi, acum acesta este de şase ori mai mare, ajungând anul trecut la aproape 27 miliarde lei vechi.
Prefectul şi subprefectul au prezentat avantajele unei administraţii ce a reuşit, cu sprijinul Prefecturii Argeş, să se dezvolte, ba chiar să sprijine şi persoanele nevoiaşe din comună.  Valea Iaşului, din anul 2004, de când pe teritoriul ei a început investiţia privată a unui consorţiu german, a urmat un trend ascendent atât din punct de vedere al infrastructurii cât şi din punct de vedere social.
Nicolae Barbu, primarul localităţii, principalul ”vinovat” de toate aceste realizări, sub mandatele căruia s-au întreprins aceste investiţii, a prezentat evoluţia bugetului local, dar şi felul cum a drămuit  banii publici, prezentând investiţiile ce s-au realizat de-a lungul acestor ani.
Totodată, Nicolae Barbu a mai prezentat şi o viitoare tranzacţie ce va aduce bugetului local din Valea Iaşului peste 82 miliarde lei vechi, iar investiţia ce va fi  creată pe cele 14 ha se ridică la peste 20 milioane euro şi se estimează că va crea circa 200 locuri de muncă, din care jumătate pentru locuitorii comunei.
„Prin punerea la dispoziţia investitorului (înstrăinarea) de că¬tre autoritatea locală a încă 14 ha teren (islaz comunal), se încasează la bugetul lo¬cal peste 82 miliarde lei vechi, cu care ne vom finanţa aproape toate obiectivele de investiţii în infrastructură: alimentarea cu apă în satele Borovineşti şi Mustăţeşti, astfel încât toată comuna va avea alimen¬tare cu apă (14 miliarde lei vechi inves¬tiţie); canalizare - extinderea reţelei în Cer-bureni, Mustăţeşti, Valea Uleiului, Va¬lea Iaşului şi Ungureni, astfel încât peste 70% din gospodăriile comunei vor avea canalizare (14 miliarde lei vechi investiţie); asfaltarea a 10 kilometri de drumuri co¬mu¬nale (peste 50 de miliarde lei vechi in¬vestiţie); vor fi construite sau reabilitate un pod şi 6 podeţe (în total 20 miliarde lei vechi investiţie), vor fi construite două gră-diniţe cu program prelungit în satele Un¬gureni şi Mustăţeşti (6,5 miliarde lei vechi fiecare dintre ele); vor fi construite două dispensare umane în satele Ungureni şi Mus¬tăţeşti (6 miliarde lei vechi fiecare din ele), vor fi construite două case de bătrâni, în satele Cerbureni şi Valea Iaşului (10 miliarde lei vechi fiecare).    Lucian GHERGUŞ

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea