FINALIZAREA PROIECTULUI „STOLNICI – TRADIŢIE ŞI FOLCLOR” Datorită proiectului „STOLNICI – TRADIŢIE ŞI FOLCLOR”, ce a scos comuna Stolnici din anonimat, turismul local a cunoscut o creştere de 15%

Asociaţia „Căluşăreii” Stolnici, în calitate de Beneficiar, a finalizat cu succes implementarea proiectului „STOLNICI – TRADIŢIE ŞI FOLCLOR”, încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în calitate de Organism Intermediar pentru turism, în numele şi pentru Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013. Proiectul este încadrat în Programul Operaţional Regional 2007 - 2013, Axa prioritară 5 "Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului", Domeniul major de intervenţie 5.3. "Promovarea potenţialului turistic şi crearea infrastructurii necesare, în scopul creşterii atractivităţii României ca destinaţie turistică", Operaţiunea "Dezvoltarea şi consolidarea turismului intern prin sprijinirea promovării produselor specifice şi a activităţilor de marketing specifice” şi a avut durata totală de implementare de 12 luni.
Astfel că, săptămâna trecută, prin organizarea unei conferinţe de presă, reprezentanţii proiectului, alături de preşedintele Asociaţiei ,,Căluşăreii”, domnul Sevastian Pupăză Roşu, primarul comunei Stolnici, au anunţat finalizarea proiectului şi totodată, au prezentat şi beneficiile implementării acestui proiect.
Implementarea proiectului a condus la atingerea obiectivelor propuse iniţial, şi anume:
Obiectivul general al proiectului a constat în dezvoltarea şi consolidarea turismului din comuna Stolnici, prin sprijinirea promovării produselor specifice, în vederea dezvoltării durabile a turismului la nivel local, judeţean, regional şi naţional.
Obiectivul specific al proiectului l-a constituit valorificarea potenţialului turistic local prin promovarea  identităţii culturale – componentă a mediului antropic, în scopul creşterii gradului de atractivitate ca destinaţie turistică, a comunei Stolnici.
În vederea conştientizării publicului ţintă cu privire la importanţa şi aspectele specifice ale produsului turistic şi pentru atingerea indicatorilor de rezultat, s-a demarat o campanie de promovare, prin mai multe instrumente specifice: mass-media – televiziune prin difuzare spoturi şi prin participare la emisiuni cu specific turistic; printuri de mici şi mari dimensiuni: vederi, broşuri, pliante, postere, bannere, invitaţii; realizare album foto, film şi carte cu specific turistic; realizare şi administrare portal de informaţii(site); organizare eveniment: „Dansul Căluşului”, iar toate acestea au făcut să crească circulaţia turistică cu 15% în comuna Stolnici.
,,După cum bine cunoaştem, fondurile europene nerambursabile reprezintă cea mai sigură sursă de venit pentru a rezolva unele probleme ale comunităţii. Acest proiect nu este singurul cu care ne putem lăuda în comunitatea noastră, la Stolnici. Este singurul în cadrul Asociaţiei «,Căluşăreii», dar noi am mai accesat şi alte fonduri europene pentru infrastructură, proiecte care ne-au ajutat în creşterea gradului de civilizaţie al comunei Stolnici. Iată că am ajuns la finalizare şi cu acest proiect, care ţine numai de cultură în vederea promovării aceteia. Prin această promovare cu bani europeni am ajuns să fim văzuţi pe multe canale de televiziune, în presa scrisă şi astfel am reuşit să promovăm obiceiurile din Stolnici. Mulţumesc echipei care ne-a ajutat în implementare pentru că a fost un proiect de succes”, a declarat primarul comunei Stolnici şi totodată preşedintele asociaţiei «,Căluşăreii», Sevastian Pupăză Roşu.   
Lucian Gherguş

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea