Până vine clientul să cumpere hotelul cu banii la sac, Nicolae Ivănescu scoate ”epava” Muntenia la închiriere

# Lichidatorul Petre Motrun: ”Nu avem un preț stabilit, doritorii să vină și negociem”. Din ”Muntenia”, fosta stea a hotelurilor argeșene, a rămas numai numele. Și interesul imobiliar, desigur, interes nesecat nici măcar de intrarea imobilului într-o stare din ce în ce mai agravată de degradare. Zecile de procese au măcinat tencuiala de pe pereții S.C.T. Muntenia S.A. mai abitir decât un zugrav grăbit, aspectul – cel exterior, cel puțin – așteptând parcă o mare bulină roșie. Care bulină există demult, pentru risc seismic ridicat – în afaceri -. Mulți bani, multe interese, mulți nemulțumiți, și mai mulți țepuiți. Cam acesta este, în câteva cuvinte, portofoliul ultimilor ani al afacerii ”Muntenia”. Intrarea în insolvență se pare că nu a rezolvat mai nimic. De fapt, a rezolvat ceea ce trebuia să se obțină – păsuire financiară pentru Nicolae Ivănescu (foto), omul de afaceri care nu prea mai plătește nimic pe nicăieri, pentru că, probabil, nu mai are de unde. Zvonurile cum că jumătate din imobil va fi cedat unui investitor din București contra sumei de 2,5 milioane de euro se mențin la nivelul de zvonuri. Între timp, a apărut anunțul de închiriere a spațiilor comerciale și de birouri din Piața Muntenia nr. 1. Preț .... necunoscut, perioada de închiriere... așijderea. Mai pe românește: închiriem, însă nu știm cui, nu știm cu cât și nu știm nici pentru ce perioadă de timp. În principiu, până vine cumpărătorul `cela cu poala lui de bani...

Lichidatorul Petre Motrun: Nu avem un preț stabilit, doritorii să vină și negociem

Contactat telefonic, lichidatorul Petre Motrun s-a dovedit, ca de fiecare dată, abil. Acesta ne-a comunicat că îi așteaptă, personal, pe eventualii chiriași: ”De ce să nu mai intre și niște bani, între timp, în contul firmei? Poate că acel investitor de care spuneți se răzgândește, sau cine știe? De ce să așteptăm, pur și simplu, iar spațiile să stea goale între timp?...”  Întrebat de prețul de închiriere, Petre Motrun a fentat din nou, mai ceva ca Gică Hagi în vremurile lui bune: ”Nu avem un preț prestabilit. În funcție de mărimea suprafeței, de perioadă, de condițiile financiare. Orice doritor să vină la mine și negociem până este toată lumea mulțumită...”
Dacă raportăm la încercarea de a vinde recepția hotelului, în suprafață de peste 400 m.p. cu 60.000 euro, adică la preț de apartament, chiria pentru aceeași recepție nu ar trebui să depășească 3-400 de euro. Iar un spațiu de birouri la etaj, în mărime de 40-50 m.p., ar trebui închiriat la 20-30 euro. Tot, nu pe metrul pătrat...
Personal, m-am simțit mai generos decât atât și am încercat la Dl. Motrun cu un euro pe metrul pătrat pe lună. A râs și m-a invitat să mai pun ceva. Probabil că ar fi trebuit să mai pun cel puțin zece, așa că am renunțat. Poate altădată...    S.V.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea