Codruț Vlăsceanu își caută dreptatea la CEDO

Decizia Curții de Casație și Justiție în ceea ce-l privește pe unul dintre foștii șefi de la Permise, Codruț Vlăsceanu, l-a  nemulțumit pe acesta. Fostul polițist speră să-și găsească dreptatea tot în instanță. Numai că, de data aceasta, a apelat la una de talie europeană, și anume aceea de la Strasbourg. E vorba despre confiscarea sumelor de 458.805 euro, 1.580 dolari și 145.420 lei, obținuți în perioada 2000-2008, când acesta a deținut o funcție publică cu statut special, ca șef al Permiselor Argeș. Banii au fost obținuți din transferuri de bunuri mobile și imobile, titluri de valoare, comisioane din vânzarea anumitor bunuri și terenuri pentru care instanța a decis că nu s-ar justifica din veniturile obținute în mod legal, din salarii, atât ale lui Codruț Vlăsceanu cât și ale membrilor familiei sale. Aceștia susțin că există anumite terenuri pentru care ar deține titluri de proprietate dinainte de perioada 2000-2008 dar care le-au fost confiscate abuziv  de către stat. Așa că, s-a înaintat plângere la CEDO din partea lui Codruț Vlăsceanu care, în continuare, îl consideră vinovat de tot ce s-a întâmplat pe  fostul prefect de la acea vreme.    Ana Luca

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea