Şi a fost a 36-a Simfonie a lalelelor

# Flori, veselie, muzică şi culoare! Cam aşa s-a tradus, şi anul acesta, cea mai frumoasă sărbătoare a piteştenilor – “Simfonia Lalelelor”. De la tradiţionala Paradă a florilor, defăşurată pe traseul Piaţa Primăriei -  Piaţa Vasile Milea şi nelipsita expoziţie dendrofloricolă de la Casa Cărţii, până la concertele şi concursurile ce au animat, în cele trei zile, “Simfonia lalelelor”,  totul s-a desfăşurat cu bucurie şi entuziasm, în ciuda micilor cârcoteli de rigoare.
"Simfonia lalelelor'” este pentru mine o bucurie, poate cea mai mare bucurie din an.  “Simfonia lalelelor” este o tradiţie formată din momente ca acesta, în care se trecutul se întâlneşte cu strădania prezentului, dar mai ales cu ambiţiile şi ideile pentru viitor (…)  iar laleaua ne arată cum trebuie să fim noi, oamenii: să nu ţinem cont de vremuri şi să mergem pe drumul nostru“, a declarat primarul  Tudor Pendiuc, vineri, la deschiderea ediţiei  cu  numărul 36 a sărbătorii de suflet a piteştenilor.
Printre oaspeţii de onoare ai evenimentului s-au numărat Ministrul delegat pentru Dialog Social - Doina Adriana Pană şi Ministrul Agriculturii - Daniel Constantin, prezent la deschiderea evenimentului împreună cu familia.
"Este o mare bucurie şi o mare onoare pentru mine să fiu prezent la cea mai importantă sărbătoare a oraşului meu natal, cu atât mai mult cu cât am crescut odată cu această sărbătoare, care se organizează din 1978, anul naşterii mele", a spus Daniel Constantin.
Lista celor care anul acesta au onorat “Simfonia lalelelor” a fost lungă: reprezentanţi diplomatici ai mai multor ţări, delegaţii din nouă oraşe europene, multe dintre ele înfrăţite cu municipiul Piteşti, senatori, deputaţi şi europarlamentari.
Una peste alta, evenimentul a fost de bun augur,  mai ales pentru sutele de producători şi comercianţi de flori şi plante ornamentale,  care au vândut, în cele trei zile ale Simfoniei, mai mult decât într-o lună obişnută.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea