Jocurile copilăriei își cer un muzeu al lor în Argeș

Luni, 22 Aprilie 2013 00:00

Fie că se cocoșează în fața calculatorului sau își pierd nopțile aiurea cu băutură, țigări și chiar droguri, copiii zilelor noastre nu mai știu să se joace. Nu spunem noi asta, ci chiar realitatea. E suficient să te uiți cum se manifestă un grup de copii și îți dai seama că individualul a luat locul jocului de grup. Asta în cel mai fericit caz. În altele, joaca celor mici presupune multă violență, de cele mai multe ori imitată din filmele de desene animate de la tv. Acelora care nu au cunoscut farmecul jocurilor copilăriei de altădată, le propunem un exercițiu interesant, cu ajutorul specialistulului în etnografie și folclor, Sorin Mazilescu. Acesta crede că ar fi util ca să existe un loc în care copiii zilelor noastre să fie învățați să se joace așa cum făceau părinții și chiar bunicii lor.

Ce era un Dulap, pe vremuri. Obiceiuri, jocuri...

Primul dintre acestea este scosul apei din urechi, la râu. Pui o piatră lată, numită lipie, la ureche, sari într-un picior și rostești versurile: “Auraș, păcuraș/ Scoate apa din urechi, Că ți-oi da parale vechi”. Aceia care au citit povestirile copilăriei lui Ion Creangă găsesc descris minuțios un astfel de tablou.
Alt joc la care s-a referit Sorin Mazilescu ar fi prinsul greierilor: “Când eram mici, mergeam cu vacile. Identificam găurile în care se ascundeau greierii și le umpleam cu apă din sticlă până ieșeau greierii la suprafață. Doar așa puteam să înnoptăm acolo și să dormim fără să auzim sunetele lor.”
Țurca este strămoșul base-ball-ului de azi. Într-o groapă se punea o bucată de lemn, jumătate înăuntru, jumătate, afară. Folosind un principiu al pârghiei, aceasta era scoasă afară și lansată în timp ce se rotea în aer, apoi era lovită puternic cu o bâtă.
Dulapul reprezenta, pe vremuri, tiribomba de azi de la târg. Numai că aceasta se învârtea în față, nu pe lateral: “La Coșești, era familia Popescu, singura din comună care avea așa ceva. Era nebunie duminica acolo. Era singurul mod de a-ți petrece duminica. Iar lângă ea se vindea halviță și ciubuc”, povestește Sorin Mazilescu.
Leapșa era o întrecere în apă, sau chiar pe uscat, a băieților. Se alergau până reușeau să se atingă cu palma pe creștetul capului. Cel care era prins urma să fie cel care alerga la tura următoare, pe ceilalți.

Călușarii vindecă de dragoste și sterilitate

Paparudele erau și o joacă, dar și un ritual arhaic de invocare a ploii. Însă, acesta era apanajul țiganilor. Paparudele erau îmbrăcate în fuste de brusture sau anine, fără nimic altceva pe ele, și mergeau din poartă în poartă unde erau udate cu o cană cu apă sau chiar cu o găleată plină. În schimbul acestei băi, primeau bani.
Caloianul este tot un ritual de invocare a ploii, numai că este făcut de copii. E vorba, practic, de un ritual de înmormântare, unde defunctul este o păpușă de lut îngropată în albia unui râu, iar cortegiul funerar este format numai din copii. Se spuneau și cuvinte magice: “Să deschidă Dumnezeu portițele, Să curgă ploițele!” Dar se respectă tot tipicul unui astfel de obicei de înmormântare, chiar dacă e vorba de copii. La trei zile de la “înmormântare” urmează dezgroparea păpușii, și … apoi veneau ploile.
Capra sau Brezaia, obicei întâlnit în perioada sărbătorilor de iarnă. Animalul este cunoscut în tradiție ca fiind exponentul diavolului și de aceea cel care stătea în capră primea mai mulți bani, ca să fie convins să facă treaba aceasta.
Călușul este unul dintre cele mai frumoase dansuri populare românești, însă are și niște puternice accente curative. Nu mulți mai știu astăzi că dansatorii de căluș erau chemați în curtea celui care suferea din dragoste, în special, sau în gospodăria femeilor infertile. Mutul era acela care rezolva problema femeilor sterpe, atingându-le cu un băț gros în timpul ritualului. Obieciul este cunoscut la catolici sub denumirea de Lupercalii (ca și la romani), are loc pe 15 februarie, și presupunea ca femeile infertile să fie biciuite de băbați cu niște biciuri din fâșii de piele de capră. La Rusalii se joacă acest Căluș, care are darul să vindece atât bolile sufletului, cât și ale trupului, și tot în această perioadă se fac și se desfac vrăji de către călușari, numai dacă se strâng într-un loc știut numai de ei. Astăzi, acest obicei mai este întâlnit la Stolnici, Bârla, Hârsești, Lunca Corbului.
Acestea sunt doar câteva dintre jocurile șI obiceiurile tradiționale ale copilăriei noastre, însă, cineva interesat de identificarea și transmiterea acestora în cadrul unor tabere tematice ar avea o inițiativă binevenită, consideră specialistul nostru în etnografie și folclor, Sorin Mazilescu.     Ana Luca