„Era o bombă în sertar lăsată de Guvernul Boc”

# Senatorul Şerban Valeca îl scuză pe Victor Ponta. # Controversata legea a retrocedărilor, asumată de Guvenul Ponta, avea nevoie de o justificare… Deşi taie orice şansă de a mai repara nedreptăţile provocate de sistemul comunist şi amplifică incertitudinea foştilor proprietari/moştenitori, legea asumată de Victor Ponta este perfect justificată în opinia parlamentarilor USL, mai ales că scapă statul de orice responsabilitate.
Pe scurt, cei care mai au de recuperat vreo proprietate vor rămâne cu ochii în soare după această lege. Potrivit proiectului, vor avea întâietate despăgubirile în natură, care, la nivel local, vor trebui să fie realizate până la 1 ianuarie 2016. Procesul de despăgubire va avea mai multe etape: restituirea în natură pe plan local, compensarea prin puncte, decisă la nivel central, licitații cu acele puncte pentru imobile din fondul naţional şi, abia din 2017, valorificarea punctelor în numerar. Argumentele pro sugerează că actul limitează acţiunea samsarilor, iar cele contra arată că aceştia nu vor fi prea afectaţi pentru că există alternativa şpăguirii licitaţiilor și multe alte posibilități şi că legea va genera un nou val de coruptie, dar înainte de toate, va duce la îngreunarea şi întârzierea rezolvării dosarelor de despăgubire. Cât de bună va fi legea asumată de Victor Ponta, rămâne de văzut. Cert este că parlamentarii de Argeş simt nevoia să–i găsească premierului o scuză pentru asumarea răspunderii în cazul acestei legi.
“Premierul Ponta a fost obligat de conjunctura internaţională să facă această lege prin asumare, având în vedere faptul că, începând cu luna februarie, erau o seamă de procese câştigate la CEDO. S-ar fi pus în plată acele procese şi exista riscul de a intra în incapacitate de plată, pentru că aceste plăţi nu erau prevăzute în buget (…) Era o bombă în sertar lăsată de Guvernul Boc şi, atunci, prin negociere cu cei de la CEDO, s-a convenit că, dacă se face o lege  prin care se relaxează plăţile obligatorii şi se modifică legislaţia astfel încât să nu se mai ajungă cu procese la CEDO, ei acceptă să amâne aceste decizii. Şi, atunci, urgenţa era dată de această situaţie. Oricum, premierul Ponta a promis că nu va mai apela la acestă formulă de legiferare, dar situaţia a venit peste noapte. Acum un an, premierul promisese că pentru o singură lege şi-ar asuma răspunderea - legea spotului - dar iată că s-a ivit situaţţia despre care vorbeam şi a fost obligat să facă această asumare.”, a declarat senatorul de Argeş Şerban Valeca.

CCR va  dezbate, în mai, sesizarea PDL

Pe 22 mai, Curtea Constituțională a României urmează să discute sesizarea depusă de PDL cu privire la legea restituirii proprietăţilor, asumată de Guvern, asta după ce conducerea PDL a finalizat, săptămâna trecută, contestaţia la CCR privind legea retrocedărilor. Democrat-liberalii au invocat argumente  care ţin de procedura care se referă la încălcarea Deciziei nr. 1431 din 3.11.2010 a Curţii Constituţionale conform căreia angajarea răspunderii este neconstituţională,  dacă un proiect de lege se află în proces de legiferare la Senat.
Cristina Stancu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea