Indisciplină tolerată. Inaugurare cu întârziere de un an la Baza de agrement Trivale

# De vină…. nu e nimeni! Bine că ştrandul e, în sfârşit, gata! Conform contractului încheiat cu atorităţile locale şi potrivit panoului  postat pe şantier la demararera lucrărilor, Nordco, firma care a executat amenajarea bazei de agrement, trebuia să predea obiectivul în iunie 2012. Întârzierea de aproape un an a fost cauzată de câteva lucrări neprevăzute de proiectant. Ca de obicei, nimeni nu răspunde pentru decalarea termenului, deşi autorităţile locale s-au tot bătut cu pumnii în piept că nu vor mai tolera indisciplina în proiectele finanţate din banul public.

Pe 20 mai, cu ocazia zilelor Piteştiului, când baza de agrement Trivale va fi inaugurată, vom afla dacă investiţia de 4,3 milioane de lei se ridică la nivelul aşteptărilor celor cărora li se promisese încă de anul trecut că  ştrandul va fi dat în folosinţă.  De fapt, nici nu mai contează, bine că se  dă în folosinţă! Proiectul întârziat a sunat promiţător şi ambiţios încă din start: bazine, terenuri de sport destinate atât adulţilor cât şi copiilor, spaţii de joacă la standarde europene, cu leagăne, tobogane, balansoare şi figurine pe arcuri, plus aparate de fitness în aer liber, destinate adulţilor, alei de promenadă, băncuţe, un zid de escaladă şi parcarea aferentă, totul pe o suprafaţă de 22.842 mp. O investiţie demarată în 2011 care trebuia finalizată în iunie 2012. “Trebuia”, dar n-a fost gata, iar cei care sperau să facă plajă în propriul lor cartier au mai coborât şi vara trecută la ştrandurile din Costache Negri sau Tudor Vladimirescu. În august, anul trecut, viceprimarul Cornel Ionică anunţa o întârziere a lucrărilor de încă  trei săptămâni, ştrandul urmând a fi inaugurat în toamna aceluiaşi an. De vină ar fi fost, conform explicaţiilor viceprimarului, nişte lucrări de consolidare a terenului (în pantă) pe care s-a amenajat noua bază de agrement, Un mic detaliu omis de proiectant. N-a fost să fie nici după cele trei săptămâni, pentru că finalul anului 2012 a prins ştrandul tot în faza de şantier! Şi cum după toamnă vine… iarna, inaugurarea a fost amânată pentru primăvara aceastui an.  Primarul Tudor Pendiuc promite că săptămâna viitoare va tăia panglica noului aşezământ de bălăceală şi alte plăceri de sezon. Bine că se întâmplă minunea, că de vinovaţii întârzierilor nu se mai pomeneşte nimic.

Disciplina lucrărilor, un deziderat teoretic

Carevasăzică, de întârziere nu răspuunde nimeni. De fapt, atitudinea autorităţilor locale nu mai miră pe nimeni, iar tolerarea indisciplinei contractanţilor a devenit o obişnuinţă la Piteşti. Antreprenorii neserioşi îşi văd nestingheriţi de treabă şi continuă să primească lucrări bănoase, deşi obiectivele promise au întârzieri de luni şi chiar ani.
Spre exemplu, în programul de investiţii al municipiului Piteşti pentru 2012, din cele 72 lucrări de lucrări noi sau de continuare a proiectelor începute, doar câteva s-au încadrat în teremenele contractuale.  Graficul asumat în momentul contractării a rămas la nivel de teorie. Iar cei care au avut de suferit au fost piteştenii care au de îndurat  disconfortul generat de nesfârşitele şantiere. Mai mult, acolo unde lucrările au fost şi târziu, şi prost executate, piteştenii mai avut de suportant, pe deasupra, disconfortul aferent nepriceperii executantului.
Un exemplu în acest sens este lucrarea de înlocuire a branşamentelor de gaze de pe strada Râurilor, executată dezastruos de SC ROCIP SRL Piteşti, anul trecut, când angajaţii firmei au  reuşit performanţa ca, în decurs de două săptămâni, să rupă de şase ori branşamentele de apă potabilă din zonă si să lase fără  utilităţi şcoala din cartier. Grav este că  executantul nici măcar nu dispunea de un plan de situaţie privind reţelele subterane din zonă şi nici nu avea o aprobare scrisă din partea Primăriei Piteşti, detalii ignorate, totuşi, de autorităţile locale.
Un  un alt exemplu de indisciplină tolerată este modernizare pistei de atletism a stadionului Nicolae Dobrin. Lucrarea a fost inclusă în programul de investiţii pe anul 2009,  cu  o valoare de 1995 mii lei. Termenul de realizare a lucrării, contractată de SC Inteurosport & Fun SRL Braşov,  a fost august 2010.  În programul de investiţii pentru respectivul an, lucrarea este reluată (lucrări în continuare, poziţia 83, responsabil SPEPMP) tot la valoarea de 1995 mii lei. Numai că obiectivul este reportat şi apare,  la valoarea de 1843 mii lei, în programul de investiţii pentru anul 2011. Responsabil este SPEPMP, iar termenul de finalizare este dus în iunie 2011. În programul de investiţii pentru 2012, lucrarea apare din nou cu valoarea de 1200 mii lei şi cu termen de finalizare în luna iulie 2012.  Nici acest termen n-a fost respectat, decalându-se pentru 30 decembrie 2012, cu reportare în 2013. Să mai întrebăm de câte ori a fost penalizată firma respectivă pentru întârziere şi dacă responsabilii cu investiţia din cadrul SPEPMP au fost măcar mustraţi? Nu întrebăm, pentru că ne temem de răspunsul pe care îl intuim! Şi exemplele de indisciplină pot continua!
În mai multe şedinţe de consiliu local au fost formulate (cei drept, din partea consilierilor din afara majorităţii USL-iste) unele amendamente privind analiza realizării fizice şi valorice a investiţiilor, stabilirea persoanelor vinovate şi evidenţierea sancţiunilor aplicate, amendamente respinse!
Dar de-acum, gata! Cel puţin, aşa anunţă primarul Tudor Pendiuc, cel care spune că, potrivit modificărilor survenite în legea achiziţiilor publice, neseriozitatea firmelor care contractează lucrări publice nu va mai fi tolerată.
“Dacă un agent economic nu-şi respectă contractul, în următorii doi ani nu va mai putea participa la licitaţii. Ne-am săturat să tragem de constructori după ce le dăm lucrările. De acum încolo, orice constructor  care nu respectă termenii contractului, va fi eliminat de la licitaţii. Vom demonstra că nu a respectat clauzele şi la revedere!”  avertizează edilul-şef al Piteştiului!
Ei, s-o vedem şi pe asta!
Cristina Stancu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea