Cântăreața favorită a dictatorului Ceaușescu, PRM-ista Elena Pascu își relansează cariera muzicală

Cunoscută ca una dintre cele mai frumoase voci de romanțe, Elena Pascu a intrat acum într-un inexplicabil con de umbră în ceea ce privește cariera sa muzicală. Președinta femeilor de la PRM Argeș spune că evenimentele politice sunt acelea care au obligat-o să lase în plan secund domeniul care a consacrat-o, însă, chiar de curând, a primit din partea mai multor colegi de breaslă oferte de apariții televizate la posturile naționale. După cum, probabil, mulți își amintesc, Elena Pascu era una dintre cântărețele favorite ale fostului președinte comunist, Nicolae Ceaușescu. ”Cânta cu mine «La fereastra cu zorele». Știa toate versurile. Sau, îI mai plăcea «Să-mi cânți cobzar». Îi cântam nu numai romanțe, ci și cântece vechi de petrecere.  Sau «Sanie cu zurgălăi» cânta cu mine”, povestește  Elena Pascu despre petrecerile la care era invitată să cânte pentru fostul dictator. După cum, probabil, se mai cunoaște, cântăreața și-a făcut cunoscut talentul în calitate de componentă a Ansamblului Rapsodia Română.  Ana Luca

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea