Rapsozii Bascovului sau unitate în diversitate ... de meserii

Muzica rămâne una dintre cele mai bune rețele de socializare, se pare, chiar și în era facebook. Același lucru se poate spune și despre un grup de interpreți de muzică populară, reuniți sub numele de Rapsozii Bascovului. Directoarea Casei de Cultură Bascov este aceea care i-a strâns pe toți cei 7 sub același nume, selectându-i din tot județul. Faptul că niște oameni cu îndeletniciri atât de diverse reușesc să ajungă la un numitor comun este un lucru cât se poate de curios, însă într-un sens pozitiv, de data aceasta. Prin urmare, liderul Gigi Bunea este absolvent de Școală de Artă și este maestru în arta prelucrării lemnului, Costică Geană este poștaș, Marian Moț este de profesie inginer de petrol și Gaze, a absolvit Școala de Artă și vinde vopsea într-un magazin. Este recunoscut după pseudonimul „Ponta”, dată fiind alura sa similară cu a premierului omonim. Cel de-al patrulea membru al trupei este George Turcilă, aproape singurul din grup care trăiește din cântec, mai ales că provine dintr-o familie cu tradiție. Ionuț Arsene este funcționar la Poșta din Câmpulung, Adrian Stâlpeanu este absolvent de facultate de Teologie și cântă ca dascăl într-o biserică, iar Vicențiu Lazăr este psiholog al unui centru de copii din Câmpulung. Primul lor concurs, desfășurat la Mioveni,  „Festivalul Dorel Manea”, le-a adus Premiul Special al Juriului, iar cel de-al doilea, „Cântecele Argeșului și Muscelului”, le-a adus locul secund. Lucru cum nu se poate mai îmbucurător, având în vedere că Rapsozii Bascovului nu au nici măcar 4 luni de la înființare.     Ana Luca

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea