Festivalul „Căluşul argeşean“, la a XIII-a ediţie în comuna Stolnici

Săptămâna trecută a avut loc cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului „Căluşul Argeşean“, care s-a desfăşurat în comuna Stolnici, fiind organizat de Consiliul Local şi Primăria Stolnici. La nivelul judeţului, festivalul se află, de fapt, la cea de a  25-a ediţie, însă, din anul 2000, mai exact de când primar la Stolnici este Sevastian Pupăză Roşu, „Căluşul argeşean“ este sărbătorit, anual, în comuna unde a luat naştere tradiţionalul dans popular.
Prin urmare, odată cu sărbătorirea Înălţării, are loc şi acest festival la care sunt invitaţi să participe şi formaţii de căluşari din comunele învecinate, dar şi din afara judeţului.

Astfel, la cea de a 13-a ediţie a Festivalului ,,Căluşul Argeşean” au fost prezenţi la Stolnici căluşarii din Bârla, Hîrseşti, Lunca Corbului, Costeşti şi, bineînţeles, din comuna gazdă, iar din afara judeţului au fost formaţia din Coloneşti şi formaţia din Sârbii Măgura.

Cu toate că vremea nu a fost prea prielnică, festivalul a fost o adevărată reuşită care, după atâta dans şi joc, a continuat cu recitalurile interpreţilor de muzică populară Petrică Mâţu Stoian şi Emilia Dorobanţu, care au încins atmosfera prin tradiţionalele hore şi sârbe. ,,Festivalul ,,Căluşul Argeşean” reprezintă pentru mine o acţiune de suflet, pentru care m-am implicat foarte mult, după cum bine ştiţi, încă din primul an de când am preluat mandatul de primar, m-am implicat pentru organizarea acestui festival la noi în comună şi, categoric, pentru buna desfăşurare a acestui eveniment important. Totodată, vreau să mulţumesc formaţiilor de căluşari ce au fost alături de noi an de an la acest eveniment”, a precizat edilul comunei Stolnici, Sevastian Pupăză Roşu. L.G.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea