În două luni, 12 delegaţii interesate de Sistemul Integrat de Management al Deşeurilor în Argeş au vizitat judeţul nostru

# Gabriel Moiceanu: „Sunt probleme la nivelul asociaţiilor  de dezvoltare intercomunitară, din cauza faptului că au fost create oarecum forţat”. După ce au participat la o sesiune de comunicări pe tema managementului deşeurilor, organizată în Argeş,  reprezentanţii  asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară din 25 de judeţe care au proiecte POSDRU pe linia managementului deşeurilor au ţinut să vadă cum se derulează, aici, lucrările aferente unui proiect deja operaţional - Sistemul Integrat de Management al Deşeurilor.
“De la Minister am avut 12 delegaţii în decurs de două luni, delegaţii care au urmărit cum a  fost  implementat la noi proiectul, pentru a se stabili cum s-a reuşit în Argeș şi de ce ce nu se poate în altă parte”, explică Gabriel Moiceanu, director executiv la A.D.I Servsal Argeș.
Unul dintre scopurile întâlnirii a fost şi acela al punerii bazelor înfiinţării Federaţiei Asociaţiilor de Dezvoltare Inetrecomunitară  - un organism care să reprezinte interesele acestor asociaţii la nivel naţional, pe linia managementului deşeurilor.
“Este necesară schimbarea legislaţiei, intervenţia la Ministerul Mediului pentru modificare legii privind gestionarea deşeurilor şi, din acest motiv, trebuie să ne constituim într-o federaţie (…). Sunt probleme la nivelul asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, din cauza faptului că au fost create oarecum forţat, ca urmare a faptului că, fiind vorba despre  probleme de mediu,  banii nu puteau fi atraşi decât prin constituirea de asociaţii”, mai spune Gabriel Moiceanu.

Pentru gunoi se plăteşte!

Sistemul Integrat de Management al Deşeurilor în judeţul Argeş vizează, pe de-o parte, colectarea tuturor deşeurilor generate de populaţie, precum şi valorificarea unei bune părţi din deşeurile reciclabile ca materii prime în diverse procese tehnologice, iar pe de altă parte, asigură protecţia factorilor de mediu şi schimbă aspectul zonelor urbane şi rurale. Pe termen lung, proiectul are în vedere reducerea riscurilor de poluare a apelor subterane şi de suprafaţă, reducerea poluării aerului, reducerea poluării solului,  dar şi producerea de compost, care ar putea asigura înlocuirea îngrăşămintelor pe bază de nitraţi.
Grupul ţintă pentru acest proiect îl constituie populaţia din 102 localităţi, aproximativ 652.625 persoane, grupate în 8 zone. Valoarea totală a investiţiei este de aproximativ 60 de milioane de euro.
Stadiul împlementării proiectului finanţat prin POS Mediu 2007-2013 se află, la această dată, în etapa a doua, etapă finanţată din Fondul European de Dezvoltare Regională, în cadrul căreia se au în vedere construirea celulei nr. 2 a noului depozit Albota-Piteşti, închiderea depozitului de deşeuri de la Curtea de Argeș, prin acoperire cu argilă, geotextil şi strat de ventilare a bio-gazului, dar şi relocarea deşeurilor depozitate la Costeşti în depozitul Albota şi remedierea amplasamentului, precum şi construirea a două staţii de transfer şi a două staţii de compost: în Curtea de Argeş şi în Costeşti.
Preşedntele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, spune că pentru încheierea acestei etape mai e încă nevoie ca primarii să se implice în lămurirea populaţiei asupra unui aspect primar - acela că pentru gunoi se plăteşte – şi că, pentru reuşita acestui demers, e nevoie de schimbarea unor mentalităţi.
Cristina Stancu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea