Să petrecem vara 2013 în culori vii, vesele și vibrante!

Pentru că este vară, ne permitem să evadăm un pic din sfera subiectelor serioase și să abordăm un subiect ceva mai ușor, raportat la temperaturile prezente. Fiecare sezon aduce cu el o paletă diferită de nuanțe vestimentare care pot constitui un îndreptar de stil, pentru aceia cărora le este familiar domeniul, sau doar o lectură ușoară, pentru aceia care abordează moda doar la nivel teoretic.
În fiecare sezon şi în fiecare an observăm predominanta unui stil sau a unor culori în ceea ce priveşte vestimentaţia. În timp ce stilurile sunt stabilite de designeri şi critici de modă, culorile ies din sfera lor de influenţă. Compania PANTONE, şi anume secţia Fashion+Home Color System este vinovată pentru culorile pe care le au hainele.
Vara această se poartă culorile pastelate, vesele şi vibrante, iar strălucirea culorilor tari va aduce un plus de energie, pe când tonurile neutre vor echilibra balanţa. Deşi ne aşteptăm ca sezonul călduros să aducă o paletă coloristică inedită, nimeni nu se gândea că alb, kaki şi albastru cobalt să călătorească din sezonul trecut. Pe lângă aceste nuanţe, verde smarald, portocaliu şi roşu sunt alte surprize ale verii. Duo-ul, alb şi negru, deşi nu este vibrant, rămâne pe poziţii. Marile brand-uri, cu Chanel în frunte, l-au introdus în aproape fiecare colecţie.

Verde smarald

Verdele emană energie şi marchează întoarcerea la viaţă a naturii. Declarat culoarea anului 2013, nuanţele variază de la cele pastel, de mentă, la cele puternice, turcoaz.  Este o culoare sofisticată şi în acelaşi timp îndrăzneaţă, ducându-te cu gândul către apa limpede a Marii Mediterane.  Este uşor de asortat şi se potriveşte oricărei  femei indiferent de culoarea tenului, părului sau ochilor. Încearcă să porţi o rochie de seară verde smarald şi mă îndoiesc că vei  trece neobservată!

Verde măslină

Deoarece unul dintre imprimeurile sezonulul este cel de inspiraţie militară, kakiul nu putea să lipsească din topul nostru. Declinat în variante ceva mai luminoase şi mai calde, kakiul se impune atât în vestimentaţia de zi cât şi în cea de seară, oferind o nouă viziune fashion asupra garderobei de vară. Însoţit de reflexii aurii şi accente metalice îşi dovedeşte din plin potenţialul.

Albastru infinit

În acest sezon designerii au surprins prin varietatea paletei culorii albastru: de la nuanţe vibrante , bleu ciel sau turcoaz, la nuanţe închise de bleumarin. O culoare atât de puternică nu are cum să nu atragă toate privirile. Albastrul vă provoacă imaginaţia şi poate fi extrem de versatil în combinaţii cu alte culori. Asocierile cu alb, negru, nude sau gri sunt foarte reuşite, dar nu vă sfiiţi să adăugaţi şi alte culori puternice ţinutei voastre, cum ar fi galben, portocaliu sau verde.

Galben solar

Galbenul este cunoscut drept culoarea geloziei, însă când vine vorba despre haine, putem spune că galbenul este culoarea curajului. Se potriveşte atât cu tenul de porţelan cât şi cu o piele frumos bronzată,  iar această culoare te provoacă să o abordezi din cap până în picioare. Nonculorile de baza, albul sau negrul  o completează cu succes. Pentru un contrast mai intens experimentează cu portocaliu, albastru sau chiar ametist.

Portocaliu nectarină

O culoare sofisticată, dramatică şi seducătoare. Are un efect de încălzire tandru şi înveseleşte atunci când este folosit subtil. Se poartă la orice şi în orice piesă de îmbrăcăminte sau accesoriu, de la rochii, genţi, curele, până la pantofi sau ochelari de soare. Deşi, nu este o culoare uşor de purtat, merită încercat în vacanţă.

Roşu senzual

Nuanţă ce poate fi uşor asortată cu o mulţime de alte culori sau poate fi introdusă în ţinute fără a frapa. Aşa că lasă timiditatea la o parte şi învaţă să ieşi în evidenţă cu un look de senzaţie. Ţine minte să porţi roşu intens dacă pielea ta este mai deschisă la culoare. Dacă eşti creolă apelează la nuanţele de roşu corai şi cu siguranţă vei fi apreciată.

Roz fondant

Rozul se numără printre acele culori cărora, la un moment dat în viaţă, nicio femeie nu le-a rezistat.  Anul acesta tonurile de roz, de la cel pal, la roz bombon sau fucsia, sunt folosite într-un mod mult mai îndrăzneţ decât în sezoanele trecute. Combinarea diferitelor nuanţe de roz este în tendinţe,  dar nu sunt de neglijat nici asocierile cu alb, nude, negru, portocaliu sau albastru.

Nuanţe citron

În această categorie variată intră toate nuanţele neon sau pastel, ale culorilor galben şi lime, adică galben-verzui. Pentru o notă de prospeţime, apelează cu încredere la ele, dar nu te încărca excesiv cu accesorii. Orice astfel de look are nevoie de un element neutru pentru contrast: nude, alb, negru sau gri.

Nude delicat

Clasicul nu iese din modă, iar nuanţele de nude aduc în viziunea fiecărei femei un sentiment de lux.  Această culoare subtilă poate să tindă uneori către maro deschis sau roz pastel, însă pentru orice ai opta, look-ul tău va fi rafinat, feminin, dulce.  Hainele în culoarea “pielii” sunt un succes în acest sezon, purtate chiar din cap până în picioare. O alternativă elegantă este şi aceea de a sparge ţinutele nude cu accesorii în alte culori, chiar şi cu unele citron.

Alb imaculat

Niciodată nu am mai văzut o astfel de explozie de alb. Sau cel puţin nu în colecţiile de vară. Alături de negru, gri şi bej, albul  face parte din grupa neutrelor care armonizează cel mai bine cu majoritatea culorilor.  Nu-ţi rămâne decât să alegi modelul favorit: vei fi romantică cu rochiile cu broderie spartă şi materiale filigranate sau poate vei miza pe clasicul bumbac?
Eager4Fashion

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea