Casa de Cultură din Bascov, pepinieră de gimnaști pentru lotul național de la Deva

Că la Casa de Cultură din Bascov activitatea culturală  este în floare, o putem constata doar dacă trecem pragul acestei instituții. Lorena Toma, directorul Casei, a diversificat cursurile și activitățile pe care un copil le poate urma în perioada extrașcolară. Pe lângă cursurile de limbă străină, aici se desfășoară lecții de balet, gimnastică, dans modern, canto popular, actorie etc. Deși nu au trecut decât câteva luni de la demararea multora dintre aceste activități, cursanții au putut să pună în scenă, fiecare cu talentul lui, un spectacol complet și inediat pentru părinți, profesori și publicul venit special pentru acest eveniment. Primarul Gheorghe Stancu a fost atât de emoționat la vederea micuțelor gimnaste-contorsioniste pregătite de către antrenoarea Nicoleta Andrei, încât nu a mai așteptat terminarea exercițiului fetițelor și a urcat pe scenă, unde a cerut să fie pozat în mijlocul lor. Interesant este faptul că foarte mulți copii din Pitești se retrag de la cursurile  la care erau înscriși în alte instituții de cultură și vin către Bascov, ne spune dir. Lorena Toma. Chiar de curând,  Casa de Cultură „Adriana Trandafir” din Bascov a găzduit serbarea unei școli din Pitești, iar reprezentanții acesteia au discutat despre posibilitatea demarării unei viitoare colaborări în ceea ce privește cursurile extrașcolare. Avantajul acestor cursuri ar fi tariful foarte mic și faptul că prețul este stabilit pentru fiecare lună, nu pentru un an întreg, așa cum se întâmplă în alte instituții.

Performanţă

Una dintre elevele Nicoletei Andrei, Ștefania Ciobanu, a fost admisă în lotul naţional de gimnastică ritmică de la Deva. Este deja a treia gimnastă pregătită de antrenoarea de la Curtea de Argeș. Ștefania Ciobanu se pregătește la Casa de Cultură Bascov și, din toamnă, se va muta cu antrenamentele la Deva.
Ana Luca

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea