Atelierul de pictură pe sticlă ,,Icoana din sufletul copilului’’- ediţia a IV-a

Săptămâna trecută s-a încheiat tabăra de pictură pentru copii  organizată de Şcoala Gimnazială ,,Dumitru Udrescu” din Săpata, în colaborare cu  Primăria Săpata, primarul Laurențiu Micu asigurându-le micuţilor artişti toate materialele necesare pentru pictură.
Proiectul numit ,,Icoana din Sufletul Copilului”, aflat la a  IV – a ediţie, se bucură de un adevărat progres de la an la an, atât din punct de vedere al numărului de participanţi, cât şi din punct de vedere al calităţii picturilor. Numărul copiilor înscrişi în această tabără a crescut de la an la an. Dacă la prima ediţie au participat 24 de copii, la ediţia din acest an s-au înscris peste 100 de copii cu vârste cuprinse între 5 și 16 ani, de la şcolile din Săpata, Lunca Corbului,  Piteşti, dar şi din Bucuresti.
Acest lucru denotă faptul că proiectul ,,Icoana din Sufletul Copilului” se bucură de un real succes şi poate ajunge la un nivel naţional.
La încheierea ediţiei, copiii au primit diplome şi icoane şi au fost invitaţi la o masă festivă, asigurată de Laurențiu Micu, primarul comunei Săpata, care a promis că va face tot ce-i stă în putinţă să sprijine acest proiect.
,,Mă bucur că și anul acesta din ce în ce mai mulţi copii acordă din timpul lor liber acestei activităţi cultural – artistice. Promit că voi face tot posibilul să sprijin în fiecare an acest proiect şi, de ce nu, să întreprindem şi alte activităţi de genul acesta”, a declarat Laurenţiu Micu, edilul comunei Săpata.
L.S.

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea