Niște argeșeni au făcut revistă pentru românii din Italia

Diaspora din Italia are, din luna iulie, o revistă de expresie pur românească, prin intermediul căreia își pot face cunoscute valorile și tradițiile. O echipă de argeșeni este aceea care a făcut posibil acest lucru. Evenimentul de lansare s-a desfășurat pe 21 iulie la Academia Română din Roma; eveniment la care au participat, ca oficialități, reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, instituție care finanțează acest proiect, precum și ambasadoarea României în Italia, Dana Constantinescu. Asociația Părinților Români din Italia prin intermediul președintelui Constantin Șorici, care este argeșean din Curtea de Argeș, și a echipei sale (Denisa Zevedei, Cristina Delcuescu, Luiza Dobrescu, Casina Ursu, Laurențiu Raita, Teodora Badiu, precum și toți românii aflați în Diaspora) a făcut posibil acest lucru.

Cine sunt românii valoroși din Italia

În contextul în care străinii îi știu pe români de hoți, de urâți, de răi și oameni de prost gust, publicația “Cealaltă Românie” are darul să contrazică acest lucru, fără nicio exagerare. Pentru că în Diaspora  din Italia găsim un pianist senzational, Diego Raita, care, la numai 13 ani, a reușit să îi cucerească pe italieni și nu numai; avem un Ovidiu Budușa, proprietar de hotel de lux în Roma; un Silviu Ciubotaru care a înființat o legiune de romani la Colloseum și regizează bătălii istorice; mai avem un Liviu Dotcoș, românul în restaurantul căruia mănâncă politicienii și a mâncat de două ori Woody Allen, cunoscut pentru faptul că nu merge niciodată de două ori în același loc; mai avem o româncă din Curtea de Argeș, Mihaela Sincă; a câștigat un concurs de Etică și Morală în Italia și mulți- mulți alții care fac lucruri extraordinare și despre care rar sau niciodată nu se va scrie în presa italiană și nici măcar în aceea din România. Ana Luca

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea