Revoluţia din 1989. Revoluţia din 2010?...

Privesc de ore întregi la televizor, privesc îndobitocit la televizor grevele disperării. Greve la care participă oameni cu carte, oameni care nu mai au, efectiv, cu ce să îşi cumpere mâncare. Funcţionari din ministere, din poliţie, din învăţământ aruncaţi sun limita decenţei de executanţi demenţi care execută ordine demente. Noul (şi deja hulitul) ministru al Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu explică, în direct, că se poate trăi cu cinci milioane de lei lunar. Fostul ministru Videanu afirma acum o lună două că o familie poate trăi cu 15 milioane lunar. Probabil că peste încă o lună două un alt ministru ne va spune că putem trăi chiar bine cu un milion-două pe lună…
Privesc de ore întregi la televizor aşa cum am privit şi în urmă cu douăzeci de ani, la Revoluţie. Situaţia este izbitor de asemănătoare. Aceiaşi oameni înnebuniţi de probleme şi de lipsuri strigă exact, EXACT aceleaşi cuvinte către guvernanţi şi către ţară: „Unitate! Unitate!” sau „Poliţia e cu noi!” sau „Jos dictatorul!”…
Ce am făcut în ăşti 20 de ani, dacă suntem tot acolo? Păi, simplu: ne-am învârtit într-un nenorocit de cerc, nu am făcut mai nimic. NOI nu am făcut mai nimic, pentru că au existat – şi există – persoane care au stat şi stau în centrul cercului. Şi, prin nişte spiţe nevăzute, ne secătuiesc de orice urmă de vlagă. Şi de orice urmă de speranţă. Am mers, timp de 20 de ani, fără busolă spre vest. Şi am nimerit în Vestul Sălbatic, singura diferenţă o reprezintă armele mai avansate cu care ne  ameninţă, chinuie şi omoară aceşti infractori de guvernanţi. Care guvernanţi, din toate lecţiile de istorie, au învăţat numai două, acelea care le-au trebuit pentru realizarea planurilor nenorocite: prima este reprezentată de citatul „Divide et impera”- expresia  atribuită lui Filip al II-lea, rege al Macedoniei (382-336 Î.C.), descriind politica sa împotriva orașelor-state grecești; a doua expresie/lecţie îi este atribuită lui Juvenal: „Daţi poporului pâine şi circ”. Aceste două citate pot sintetiza ce s-a întâmplat în ultimii douăzeci de ani. Am fost şi suntem dezbinaţi pentru a fi mai uşor de condus. Ni s-a dat pâine şi mai ales circ. Dar pâinea este tot mai puţină iar circul tot mai mult. Nu ştiu dacă guvernanţii au fost în clasă la ora de istorie atunci când s-a spus că aceasta, istoria, se repetă. Aşa încât, privind de ore întregi la televizor, nu pot să nu mă întreb: Revoluţie în 1989. Revoluţie în 2010?...

Spiridon Voinescu

Prima pagina

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Banner
Banner
Banner
Banner
Banner

Curs valutar

Horoscop

Vremea